Lovitură grea pentru Rusia: Bulgaria suspendă conducta South Stream. Cum arată tabla de șah a dependenței europene de gazele rusești

Bulgaria a anunțat duminică după-amiază că suspendă pe termen nedefinit lucrările la conducta de gaz South Stream, controlată de Rusia și care ar urma să aducă gazul rusesc către piețele europene, ocolind Ucraina. Decizia vecinilor noștri vine ca urmare a cererii Comisiei Europene de a investiga dacă acest contract respectă reglementările privind concurența și monopolul energetic. UE este îngrijorată că acest contract a fost acordat rușilor fără să existe o licitație publică, iar proiectul conductei South Stream pare să contravină directivelor europene, care spun că o conductă trebuie să fie deschisă mai multor furnizori, pentru a exista concurență și diversitate a resurselor.

Totodată, SUA și-a exprimat nemulțumirile legate de faptul că firma care urmează să construiască tronsonul South Stream în Bulgaria – Stroytransgaz -, este o subsidiară Gazprom, deținută de oligarhul rus Ghenadi Timcenko, un apropiat al lui Vladimir Putin și care se află pe lista de sancțiuni a Washingtonului, deschisă ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia și a destabilizării estului Ucrainei.
„Am decis oprirea construcției. În funcție de consultările cu Burxelles-ul, vom decide cum va evolua lucrarea”, a declarat premierul Bulgariei, Plamen Oreșarski.

Declarația sa a venit la scurt timp după ce trei dintre cei mai influenți senatori americani – John McCain, Ron Johnson și Christopher Murphy – au sosit la Sofia, de la București, unde au vorbit în exclusivitate la Interviurile gândul despre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc asupra unor piețe de energie și de a reduce dependența de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacție unitară de securitate la agresiunile Rusiei, similare cu cele din Ucraina.

South Stream este un proiect-fanion al politicii de energie a Rusiei, care are ca scop nedeclarat folosirea resurselor naturale, precum gazul și petrolul, pentru a exercita influența și controlul Moscovei asupra clienților săi. South Stream a apărut ca răspuns la proiectul conductei de gaz Nabucco, susținută de mai mulți parteneri europeni, printre care România, dar și de SUA. Nabucco a fost abandonat în 2013, ca urmare a faptului că finanțatorii săi nu au reușit să securizeze furnizori de gaz din zona Mării Caspice – Azerbaidjan, Turkmenistan, aceștia orientându-se către alte piețe sau proiecte (în 2013, Azerbaidjan a ales să livreze gazele de la Șah Deniz către Europa prin conducta trans-adriatică TAP). Proiectul rusesc South Stream a rămas însă în picioare, urmând să demareze în 2018 pe traseul Rusia – Marea Neagră – Bulgaria, de aici urmând să se ramifice către Grecia și Italia, pe de o parte, iar pe de altă parte spre Serbia, Macedonia, Slovenia, Ungaria și Austria. România a fost abordată de Rusia pentru a face parte din proiect, în detrimentul Bulgariei, însă Bucureștiul a refuzat oferta.

Americanii la București: de la „Rusia este o benzinărie mafiotă”, la „ruperea monopolului rusesc”

Înainte de a ajunge la Sofia, senatorii americani John McCain, Ron Johnson și Christopher Murphy au trecut prin București, unde s-au întâlnit cu președintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlățean, dar și cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Într-un interviu exclusiv acordat gândul, oficialii americani au vorbit printre altele și despre necesitatea Europei de a contracara această politică agresivă a gazului, promovată de Rusia, pentru a-și exercita influența în străinătatea apropiată și în Europa.

„Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept țară”, a spus tranșant senatorul republican John McCain, iar reacția slabă a europenilor în criza din Ucraina a fost pusă exact pe seama clientelismului unor puteri europene față de această „benzinărie”.

„Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacția europenilor față de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. (…) De ce? Din cauza dependenței europene de energia rusească. Cheia pentru asta este să facem toate eforturile pentru a câștiga independența energetică a acestor țări și cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacție mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin”, a spus McCain.

La rândul său, republicanul Ron Johnson a vorbit despre găsirea unuia dintre punctele sensibile ale lui Putin – rezervele de gaz și de petrol – și de spargerea monopolului rusesc pe piețele europene de energie.

„Dacă vrem să facem Europa sigură, liberă și prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol și gaz și dependența Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiții pentru a profita de resursele voastre naturale de energie”, a spus Ron Johnson.

Printre soluțiile propuse de senatorii americani în acest sens s-au numărat exploatarea gazelor de șist, cu asigurarea protecției mediului și a impunerii unor restricții exploatărilor de acest fel (distanța față de sursele de apă sau de aglomerările de populație), precum și achiziția de gaz natural lichefiat, pe care SUA se pregătește să îl exporte, având surplus de pe urma revoluției energetice declanșate de exploatarea gazelor de șist.

„Ar fi util dacă SUA ar anunța că aprobă legislația pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem piețe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important”, a spus Ron Johnson.

Dependența Europei de gazul rusesc: media importurilor de 25%, țări dependente 100%

Procentul importurilor de gaz rusesc, pe țări. Sursa: The Economist.

Mult temuta dependență a Europei de gazul rusesc nu este atât de covârșitoare pe cât sună, însă reprezintă o amenințare reală, pentru că unele țări depind 100% sau în proporții mari de importurile de gaz din Rusia. Media importurilor rusești în UE era însă de doar 24% în 2012, conform The Economist. În 2013, acestea au crescut la 39%, conform Comisiei Europene.

Țările absolut captive în monopolul energetic al Moscovei sunt Lituania, Estonia, Letonia și Finlanda, care importau 100% din necesarul de gaz din Rusia, în 2012. Le urmează îndeaproape Bulgaria (89%), Slovacia (83%) și Ungaria (80%). Slovenia, Austria, Polonia, Cehia sau Grecia importă și ele mai mult de jumătate din necesarul intern de gaz din Rusia.

România stă bine din acest punct de vedere, nebazându-se pe importurile de gaz din Rusia decât în proporție de 24% în 2012, în ultimii ani această cifră nedepășind 30%, în funcție de duritatea iernilor.

Principala problemă este însă că aproximativ jumătate din exporturile de gaz ale Rusiei către Europa trec prin Ucraina, iar dată fiind criza dintre cele două țări, există riscul să asistăm din nou la o „închidere a robinetului”, similară cu crizele din 2009 sau din 2006, când Europa a rămas fără gaze în plină iarnă, din cauza disputelor Kiev-Moscova. Deja Gazprom a anunțat că tarifele la gaz pentru Ucraina vor crește cu 44%, la 385 de dolari pe mia de metri cubi, ca urmare a răsturnării regimului Ianukovici și a orientării Ucrainei către asocierea cu UE.

O criză a gazelor provocată pe relația Ucraina-Rusia nu ar mai fi însă atât de serioasă ca în trecut, pentru că Europa a început să lucreze deja la diversificarea resurselor de gaz și la interconectarea rețelelor interne de furnizori.

Totuși, influența politică pe care Rusia o exercită prin intermediul exporturilor sale de gaze nu trebuie văzută ca o stradă cu sens unic. Politica de închidere a robinetului nu funcționează așa de ușor pe cât este percepută de public, pentru că, în primul rând, Rusia este interesată să își valorifice financiar resursele. Exporturile de gaz și de petrol ale Rusiei constituie aproximativ 70% din exporturile anuale ale Rusiei, aducând venituri de peste 500 de miliarde de dolari, adică mai mult de jumătate din bugetul Federației Ruse. Piața europeană joacă un rol important în această schemă de business, pe care Rusia nu îl poate sacrifica prea ușor.

Rețelele de gaz ale Rusiei în Europa

Conductele de gaz ale Rusiei și ieșirile spre Europa.

În ultimii ani, chiar Rusia a lucrat la o diversificare a căilor de transport al gazului către Europa, pentru a nu mai depinde de țări de tranzit ca Ucraina sau Belarus, principalele căi de acces ale gazului rusesc către Europa. Astfel, o criză ruso-ucraineană cu efecte de tip „închiderea robinetului” nu este de dorit nici de către ruși, care pun mai presus interesul de business, decât cel politic, în zona occidentală, pe scurt vor să-și vândă gazele la un preț cât mai bun.

Gazul rusesc intră în Europa prin conducta Yamal, care trece prin Belarus către Polonia și Germania, prin conducta Blue Stream, care duce gazul rusesc către Turcia, prin conducta Nord Stream, care duce gazul rusesc direct în Germania, prin Marea Baltică, evitând ruta Belarus-Polonia. Principalul proiect la care visează Rusia pentru a-și acoperi rețeaua de distribuție a gazului în Europa este South Stream, care ar urma să treacă prin Marea Neagră și Bulgaria, către sudul și centrul Europei. Proiectul evită Ucraina, scăpând astfel de efectele unei crize politice cum este cea actuală.

Gazul rusesc, o armă cu două tăișuri, care a ajuns să rănească Moscova. Reacția UE, după criza ucraineană

Politica Rusiei de a folosi petrolul și gazele drept arme de exercitare a influenței și controlului asupra clienților ținuți captivi energetic s-a întors în ultimii ani împotriva Rusiei. În 2009, analistul rus Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie Moscova, arăta că Rusia și-a comparat resursele de gaz și petrol cu arsenalul nuclear din timpul Războiului Rece, însă folosirea acestei arme s-a dovedit un dezastru. Rusia a pierdut încrederea clienților săi europeni, după crizele gazului cu Ucraina din 2006 și 2009, și a pierdut alianțe energetice cruciale în Asia Centrală, în Azerbaidjan și Turkmenistan, care s-au orientat către China sau către Occident cu exportul de gaze.

„Spaima că Rusia va crea un califat al gazelor în Asia Centrală s-a dovedit a fi nefondată”, spunea Trenin.

Acum, după criza cu Ucraina din 2014, Rusia se află în fața unui nou moment de răscruce în ce privește exporturile de energie către Europa. „Ucraina ar putea fi paiul care a rupt spinarea cămilei”, spune profesorul Ariel Cohen, de la The Heritage Foundation. Și asta pentru că Europa nu mai este dispusă, ca în 2009, să stea cu mâinile în sân privind cum Rusia se joacă cu robinetul de gaz după bunul plac.
Europa a început să lucreze activ la căutarea de metode de a contracara această dependență de gazul rusesc.

Mai mult, ca urmare a crizei din Ucraina, Comisia Europeană a anunțat la sfârșitul lunii mai că accelerează politica de reducere a dependenței energetice a UE, printr-o nouă strategie europeană de securitate energetică. La sfârșitul lunii iunie, Comisia urmează să prezinte primele măsuri concrete în acest sens și să anunțe care sunt cele 33 de proiecte considerate esențiale pentru securitatea energetică a UE.

„Ca răspuns la situația geopolitică actuală și la dependența UE în materie de importuri, Comisia pledează pentru o nouă strategie europeană de securitate energetică. Diversificarea surselor de aprovizionare externe, modernizarea infrastructurii energetice, finalizarea pieței interne de energie a UE și realizarea de economii de energie sunt printre principalele sale puncte”, arăta Comisia Europeană în luna mai.

Pe termen scurt, UE vrea să efectueze teste de stres care să simuleze o tăiere a gazelor rusești pe timpul iernii, via Ucraina, precum și să crească stocurile de gaze, să dezvolte infrastructura care să permită fluxurile inverse de gaz, să reducă nevoia europeană de gaz pe termen scurt și să folosească mai mulți combustibili alternativi.

De altfel, Comisia Europeană lucrează mai demult la această strategie. În octombrie 2013, Comisia a anunțat că a adoptat o listă cu 248 de proiecte de infrastructură energetică, în cadrul programului TEN-E (Trans European Network – Energy), numite „proiecte de interes comun” (PCI). Banii puși la bătaie pentru aceste proiecte se ridică la 5,85 miliarde de euro, pentru perioada 2014-2020.

Câteva dintre cele mai importante proiecte de conducte de gaz alternative la cele ale Rusiei, sprijinite de UE, sunt TAP (Trans Adriatic Pipeline, care aduce gazul din Azerbaidjan prin Turcia, către Grecia, Albania, Marea Adriatică și Italia) și interconectarea mai multor conducte care să aducă gazul din Turkmenistan și Azerbaidjan, prin Turcia și Georgia, către Europa – TCP (Trans Caspian Pipeline), TANAP (Trans Anatolia Pipeline) și extinderea Conductei sud-caucaziene Baku-Tbilisi-Erzurum (Azerbaidjan-Georgia-Turcia).

Alternativele Europei la gazul rusesc: GNL, gazele de șist și interconectorii

Europa folosește deja alternative la gazul natural clasic, unde Rusia deține un control semnificativ asupra exporturilor.

În contextul în care SUA a atins surplusul de gaze, din cauza revoluției gazelor de șist, și caută să adopte legislația care să-i permită să exporte gazul sub formă lichefiată către Europa și alte piețe de desfacere, bătrânul continent folosește deja într-o măsură considerabilă această formă de energie importată. Europa importa în 2012 gaz natural lichefiat (GNL) din Qatar (31%), Nigeria (14%) și Algeria (11%), conform The Economist. Totuși, importurile de GNL au variat mult – dacă în 2011 se ridicau la 86,5 miliarde de metri cubi, în 2013 au fost doar de 45,7 miliarde.

Există însă deja proiecte care să aducă GNL în Europa, prin crearea de terminale pe coastele maritime, care să convertească gazul lichid transportat pe mări în forma sa naturală: România dezvoltă un terminal de GNL la Constanța, Polonia și Lituania construiesc terminale la Marea Baltică, iar Croația vrea și ea unul la Adriatică.

Un impediment în calea acestei alternative este că țările exportatoare investesc enorm în tehnologia de lichefiere a gazului și caută clienți stabili, bogați și de volum – China, Japonia, astfel că prețurile pentru GNL nu concurează cu cele la gazul clasic. Dacă SUA ar începe să exporte GNL către Europa, prețurile ar scădea și această alternativă ar deveni viabilă.

Interconectorii sunt mici conducte de legătură între cele deja existente, care permit accesul la mai multe rețele de transport de gaz, ceea ce permite concurența la preț și scăderea dependenței de un singur furnizor – recte Rusia. UE lucrează deja din greu la această strategie de contracarare a influenței rusești, pe rețeaua de conducte Nord-Sud, în special în Ungaria, Slovacia și Cehia, care își pot astfel lua astfel gazul din rețeaua baltică și de la Marea Nordului.

Sursa: Comisia Europeană.

Nu în ultimul rând, gazele de șist sunt luate în calcul, în ciuda suspiciunilor privind problemele de mediu pe care le creează exploatarea lor prin tehnologia fracturării hidraulice. Polonia este singurul stat european care a început exploatarea gazelor de șist, însă europenii nu sunt unitari în politica față de această formă de energie alternativă, pe care SUA o promovează puternic în Europa, dat fiind succesul enorm de care s-a bucurat acasă la americani.

Stadiul exploatării gazelor de șist în Europa. Sursa: The Economist.

Deocamdată, conform estimărilor europene, rezervele de gaze de șist se ridică la aproximativ un sfert din cele ale SUA, adică în jur de 11.700 de miliarde de metri cubi. Exploatarea lor este însă problematică, pentru că legile, lipsa tehnologiei și provocările de mediu sunt abordate diferit în fiecare stat european. Dacă România a permis explorarea pentru a permite companiilor să verifice dacă aceste resurse merită exploatate, Franța, Cehia, Olanda sau Bulgaria au interzis orice activitate în domeniu. Exploatarea gazelor de șist se va ridica la doar 4 miliarde de metri cubi pe an în Europa, în 2020, conform The Economist, o proporție infimă din necesarul de consum european.

Ce face România, în cadrul securității energetice UE, pentru contracararea Rusiei

România dezvoltă mai multe proiecte care întăresc securitatea energetică a UE și sunt menite să îi reducă dependența de importuri. Acestea sunt incluse în lista proiectelor de interes comun, adoptată de Comisia Europeană.

Printre proiecte se numără integrarea sistemului de tranzit și de flux invers al gazului, la Isaccea și Siliștea, către Bulgaria; creșterea capacității de stocare de gaz la Depomureș; integrarea în conducta AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România), care să ducă gazul mai departe în Ungaria, pe la Arad, dar și extinderea către Constanța, la terminalul de GNL; interconectarea pe ruta Bulgaria-România-Ungaria-Austria, a unei conducte care să fie legată la TANAP, TCP și TAP; conducta submarină White Stream, care să lege Georgia de România, prin Marea Neagră, fiind conectată la TCP – TransCaspian Pipeline, proiect care să aducă gaz din Azerbaidjan și Turkmenistan.