Lovitură pentru Rusia. Consiliul de Securitate al ONU a respins proiectul de rezoluție de condamnare a atacurilor din Siria. Singurele trei țări care au votat „pentru”
Proiectul de rezoluție stipula condamnarea de către Consiliul de Securitate a „agresiunii SUA și aliaților săi împotriva Republicii Arabe Siriene” și cerea „încetarea imediată și fără întârziere a agresiunii împotriva” regimului de la Damasc.
Rusia avea nevoie de votul a cel puțin nouă membri ai organismului pentru adoptarea rezoluției. De asemenea, niciunul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate (SUA, Mare Britanie, Franța, China, Rusia) nu trebuie să-și exercite dreptul la veto.
Rusia, China și Bolivia au votat în favoarea adoptării proiectului de rezoluție, opt state au votat împotrivă, iar patru s-au abținut (Peru, Kazakhstan, Etiopia and Guineea Ecuatorială).
Cu ocazia ședinței Consiliului de Securitate, Nikki Haley, ambasaodrul SUA la ONU a avertizat că „dacă regimul sirian folosește din nou gaze toxice, Statele Unite sunt gata de acțiune”.
Vassili Nebenzia, ambasadroul rus la ONU a acuzat Statele Unite, Franța și Marea Britanie că au „a dat dovadă de un dispreț flagrant față de dreptul internațional”.