Lovitură pentru Trump. Procurorul special vrea să vadă cum și-a făcut afacerile. Rusia, din nou pe masa anchetatorilor
Citațiile judiciare au fost adresate Organizației Trump, fiind un nou pas spre aducerea investigației mai aproape de actualul lider de la Casa Albă.
Nu este clar care este sfera de incidență a ordinelor judiciare care vizează activitățile Organizației Trump, o asociație care include toate companiile președintelui și familiei acestuia.
Echipa procurorului special Robert Mueller vrea toate documentele referitoare la Rusia și la alte domenii vizate de investigație.
Măsura judiciară este cel mai recent semnal că investigația va continua cel puțin câteva luni. În ultimele săptămâni, echipa procurorului special Robert Mueller s-a concentrat pe fluxul de bani din Emiratele Arabe Unite spre Statele Unite.
„Începând din iulie 2017, noi am transmis public că Organizația Trump cooperează în totalitate în investigații și răspunde la solicitări”, a declarat Alan Futerfas, un avocat al Organizației Trump.
În februarie, procurorul special Robert Mueller a extins ancheta în cazul presupuselor contacte externe ale echipei președintelui Donald Trump, fiind verificate legăturile lui Jared Kushner, ginerele și principalul consilier prezidențial, cu investitori din China.
Biroul Federal pentru Investigații (FBI), Senatul SUA și Camera Reprezentanților anchetează cazul ingerințelor Rusiei în campania electorală și presupuse contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigațiile. Cel puțin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a președintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpați în investigația din SUA privind ingerințele Rusiei.