Luarea de ostateci din Paris, povestită de o victimă: „Am văzut perdeaua ridicându-se, m-am culcat la pământ. Coulibaly s-a îndreptat spre ieșirea principală …”

Luarea de ostateci din Paris, povestită de o victimă: Am văzut perdeaua ridicându-se, m-am culcat la pământ. Coulibaly s-a îndreptat spre ieșirea principală ...
Publicat: 14/01/2015, 15:22

În acea zi, bărbatul în vârstă de 67 de ani care vrea să își păstreze anonimatul, un client ocazional al magazinului evreiesc, voia să cumpere humus. „Eram în spatele magazinului atunci când am auzit o explozie”.

Întrucât a fost la post în țări aflate în război, el a înțeles imediat, „din zgomotul caracteristic pe care îl face un Kalașnikov”, că este vorba despre o luare de ostatici.

„Apoi a fost panica, oamenii s-au grăbit către o scară în spirală” care ducea la subsol. El s-a refugiat într-o cameră frigorifică. După o jumătate de oră, un ostatic a coborât și le-a spus: „Urcați toți sau va ucide pe toată lumea”.

„Am ezitat. Apoi mi-am spus: până la urmă prefer să mor în aer liber decât într-o pivniță”.

În partea de sus a scării, el a dat „peste cadavrul unui nefericit care încercase să îi ia arma teroristului. Zăcea într-o mare de sânge, cu fața la pământ”.

El s-a alăturat celor aproximativ 12 ostatici, regrupați în apropiere de ieșirea din magazin: colțul cu alcool și produse de lux.

„Mi-a trecut prin minte că, înainte să mor, aș putea să mănânc. Dar acest gând frivol a fost șters rapid de o imagine îngrozitoare. Mă aflam în fața a trei cadavre, la intrarea în magazin. Două erau cu fața la pământ, scăldându-se în sânge. Dar cel mai groaznic era că lângă perete se afla un al treilea în agonie. Își pierduse cunoștința dar încă respira”, povestește el.

Jihadistul a propus să termine cu el, dar ostaticii l-au descurajat.

Coulibaly i-a cerut fiecărui ostatic să își spună numele, vârsta, profesia și originea. „Am spus: «francez». M-a întrebat: «catolic?». Am spus da”.

„Pentru el, originea era de fapt religia. Or reducerea cuiva la religia sa din naștere este încununarea rasismului”, comentează acest funcționar care a trăit în mai multe țări musulmane, a învățat arabă și a citit Coranul.

Jihadistul s-a plimbat prin spatele magazinului, de unde se temea că vor veni polițiștii. El a cerut ca accesul să fie blocat cu palete.

Bărbatul, care a confiscat telefoanele mobile ale ostaticilor, s-a servit de ele pentru a face mai multe apeluri.

„Ne-a spus că el a fost cel care a ucis-o pe polițista din Montrouge, că s-a coordonat cu frații Kouachi și că a fost obligat să treacă mai repede decât anticipase la atacarea” magazinului deoarece lațul se strângea în jurul lui.

„A început să vorbească”. Invocând „legea talionului” și dorința de „răzbunare”, el a schițat un tabel al persecuțiilor la care sunt supuși musulmanii, „din Myanmar și până în Mali, trecând prin Palestina și Siria”, povestește ostaticul.

„Ce m-a frapat este că a vorbit despre persecutarea musulmanilor în Myanmar – care sunt numiți Rohingyas – de către budiști: este punctual. Se vedea că este un militant, nu un amator. Iar acest lucru se vedea din modul în care mânuia armele”.

Deodată, s-a auzit o explozie în spatele magazinului, în partea opusă față de locul unde erau reuniți ostaticii. Coulibaly s-a grăbit spre această zonă, dar o a doua deflagrație s-a produs în partea din față.

„Am văzut perdeaua ridicându-se, m-am culcat la pământ, cu rucsacul pe cap. Coulibaly s-a îndreptat spre ieșirea principală …”

La spital, unde a fost dus împreună cu ceilalți ostatici, un reprezentant al comunității evreiești l-a întrebat dacă are nevoie de ajutor, dar el a răspuns că este bine și că nu este evreu. Apoi a adăugat: „Nu sunt evreu dar, astăzi, mă simt teribil de evreu”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător