Prima pagină » Știri externe » Lupta împotriva Ebola este departe de a fi câștigată

Lupta împotriva Ebola este departe de a fi câștigată

Lupta împotriva Ebola este departe de a fi câștigată
Președintele american Barack Obama a avertizat marți că lupta împotriva virusului Ebola este departe de a fi câștigată în Africa de Vest, îndemnând la vigilență chiar dacă au fost înregistrate progrese, în special în Liberia, relatează AFP.

„Atât timp cât epidemia continuă în trei state din Africa de Vest – Liberia, Sierra Leone, Guineea -, aceasta va reprezenta un pericol nu doar pentru America, ci și pentru întreaga lume”, a subliniat el, în cursul unei reuniuni la Casa Albă cu echipa însărcinată cu lupta împotriva virusului.

„Suntem departe de soluționarea acestei situații în Africa de Vest”, a adăugat Obama.

„Vestea bună este că în unele zone din Liberia, eforturile noastre, atât cele civile, cât și cele militare, au un impact real”, a subliniat el, menționând o creștere a numărului de cazuri în Sierra Leone.

„În Guineea, cifrele sunt mai puțin importante, decât în Sierra Leone sau în Liberia, însă cazurile sunt deseori înregistrate în zone foarte îndepărtate, dificil de atins, iar coordonarea internațională trebuie să fie îmbunătățită”, a subliniat Obama.

Aproape 2.200 de militari americani se află în prezent în Liberia. Pentagonul a prevăzut inițial să trimită până la 4.000 de militari, însă în cele din urmă această nu ar trebui să depășească pragul de 3.000.

„Ne-am dat seama, colaborând cu Agenția Americană pentru Dezvoltare (USAID) și cu Guvernul Liberiei, că acolo sunt multe capacități a căror existență nu o cunoaștem”, a explicat generalul Gary Valesky, șeful contingentului american din Liberia.

Cea mai gravă epidemie de Ebola de la identificarea virusului în 1976 s-a soldat cu 5.177 de morți din totalul de 14.413 persoane infectate de la începutul acestul an, potrivit ultimului bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății, publicat vineri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein