Președintele Franței, Emmanuel Macron, intenționează să accepte demisia Guvernului Gabriel Attal la începutul săptămânii viitoare și a exprimat nemulțumire, în cadrul unei reuniuni private, în legătură cu prestația coaliției prezidențiale, în contextul impasului politic generat de rezultatele scrutinului parlamentar anticipat.
Emmanuel Macron a organizat, vineri, o reuniune la Palatul Élysée și a criticat ”spectacolul dezastruos” al alianței prezidențiale, afirmă surse citate de Agenția France-Presse.
Coaliția prezidențială are divergențe interne, după ce s-a clasat pe locul doi în scrutinul parlamentar și nu mai are majoritate în Adunarea Națională, Camera inferioară a Parlamentului de la Paris.
La reuniunea de la sediul Președinției, Macron a semnalat că intenționează să accepte demisia prim-ministrului și a Guvernului marți, 16 iulie, au declarat surse citate de cotidianul Le Figaro.
Premierul Gabriel Attal și-a prezentat demisia imediat după eșecul suferit în scrutinul parlamentar, dar președintele Macron nu i-a acceptat-o, cerându-i să rămână în funcție, ”pentru moment”, în scopul ”asigurării stabilității țării”.
Emmanuel Macron ar vrea ca alianța prezidențială ”să se mobilizeze” pentru o coaliție largă, privilegiind ”națiunea, nu ambițiile premature”.
Parlamentul Franței este în impas, întrucât niciun grup politic nu are majoritate. Partidul de stânga Noul Front Popular (NFP), clasat pe primul loc în scrutinul parlamentar, ar vrea formarea guvernului, dar Macron nu este de acord.
Marine Le Pen, unul dintre liderii partidului de extremă-dreapta Mobilizarea Națională, a acuzat vineri coaliția președintelui Emmanuel Macron că a favorizat forțele de stânga în scrutinul legislativ și a semnalat că pregătește demiterea prin moțiune de cenzură a Guvernului Gabriel Attal.
”Referitor la dezbaterile lansate începând de duminică, cred că au uitat că acum o săptămână candidații partidelor Republicanii, Renașterea și colaboratorii lor s-au retras din cursă pentru a permite alegerea politicienilor din formațiunea Franța Nesupusă, ecologiști, comuniști și alții. Sunt cinici sau iresponsabili? Sau amândouă?!”, a acuzat Marine Le Pen.
Citește și: