Prima pagină » Știri externe » Macron condamnă atacurile ”mișcării teroriste Hamas”, dar insistă că operațiunile antiteroriste nu trebuie să înlocuiască eforturile de pace

Macron condamnă atacurile ”mișcării teroriste Hamas”, dar insistă că operațiunile antiteroriste nu trebuie să înlocuiască eforturile de pace

Macron condamnă atacurile ”mișcării teroriste Hamas”, dar insistă că operațiunile antiteroriste nu trebuie să înlocuiască eforturile de pace

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a condamnat vehement, joi seară, atacurile comise de ”mișcarea teroristă” Hamas, dar a insistat că acțiunile de combatere a terorismului nu trebuie să înlocuiască eforturile pentru o soluție diplomatică în conflictul israelo-palestinian.

”Hamas este o mișcare teroristă care încearcă distrugerea și moartea poporului israelian. Atacurile Hamas sunt o invazie bruscă, sângeroasă, plină de ură orbească, marcată de o cruzime absolută. Noi, francezii, știm că nimic nu poate justifica terorismul. Hamas este o mișcare teroristă, vrea distrugerea și moartea poporului israelian. Acest război este purtat de teroriști contra unei națiuni. Noi împărtășim doliul Israelului”, a declarat Emmanuel Macron, într-un discurs televizat rostit joi seară.

Președintele Franței a cerut Israelului să aibă o ripostă proporționată, prin evitarea victimelor civile.

”Israelul are dreptul să se apere, dar în mod punctual, prin protejarea populațiilor civile. Riposta Israelului trebuie să fie puternică și corectă”, a subliniat Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Monde, semnalând susținere pentru soluția coexistenței a două state în conflictul israelo-palestinian.

”Lupta pentru eliminarea terorismului nu trebuie să înlocuiască eforturile de pace. Securitatea statului Israel, lupta hotărâtă pentru eliminarea terorismului și respectarea aspirațiilor legitime ale tuturor sunt, din punctul de vedere ale Franței, un ansamblu inseparabil. Cei care confundă cauza palestiniană cu justificarea terorismului comit o eroare morală, politică și strategică”, a insistat Emmanuel Macron.

Emmanuel Macron: Franța depune eforturi pentru eliberarea ostaticilor

Președintele Franței a anunțat că 13 cetățeni francezi au fost uciși în atacurile comise de militanții palestinieni pe teritoriul Israelului. Bilanțul anterior era de 12 morți și 17 dispăruți.

”Franța face tot posibilul pentru readucerea acasă în siguranță a ostaticilor francezi, Franța nu își abandonează niciodată fiii”, a subliniat Macron.

Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică au exprimat solidaritate cu Israelul, dar au cerut Guvernului Benjamin Netanyahu să aibă o ripostă proporționată în Fâșia Gaza, prin evitarea victimelor civile. ”Israelul are dreptul să se apere. Pe măsură ce conflictul continuă, protecția civililor este esențială”, a declarat joi seară Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

La rândul său, Guvernul Germaniei a avertizat joi că o invazie militară israeliană pe teritoriul palestinian Fâșia Gaza va conduce la escaladarea confruntărilor în Orientul Mijlociu.

Bilanțul atacurilor lansate de grupurile fundamentaliste Hamas și Jihadul Islamic asupra Israelului a ajuns la 1.200 de morți, iar alte aproximativ 2.500 de persoane au fost rănite.

În Fâșia Gaza, bombardamentele israeliene s-au soldat cu cel puțin 1.417 morți și 6.238 de răniți, conform Ministerului local al Sănătății. Pe teritoriul Israelului au fost uciși circa 1.500 de combatanți palestinieni.

Foto: Profimedia

Citește și:

Germania reafirmă solidaritatea cu Israelul, dar se teme că o invazie în Fâșia Gaza va genera escaladarea confruntărilor

 

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și