MAE anunță că de sâmbătă este risc ridicat de incendii de pădure în mai multe zone din Grecia. Lista acestora
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendiu de pădure (grad 4 din 5) începând cu data de 29 iunie 2019, pe fondul temperaturilor ridicate și vântului, pentru regiunile:
1. Peninsula Attica;
2. Insula Evia;
3. Chios;
4. Insula Kythira;
5. Insula Skyros;
6. Lakonia;
7. Insula Lesvos;
8. Insula Samos;
9. Insula Ikaria;
10. Insula Creta”, informează MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Reprezentanții mininisterului mai anunță că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
„De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă +30 6978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076″, potrivit sursei citate.
Prin urmare, MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.eu
Foto: Pixabay