Prima pagină » Știri externe » MAE, o nouă atenționare de călătorie pentru Grecia: Risc ridicat de incendiu de vegetație

MAE, o nouă atenționare de călătorie pentru Grecia: Risc ridicat de incendiu de vegetație

MAE, o nouă atenționare de călătorie pentru Grecia: Risc ridicat de incendiu de vegetație
Ministerul de Externe atenționează românii care călătoresc în Grecia că luni, 22 iulie, există un risc ridicat de incendiu de vegetație în mai multe zone, din cauza vântului și a temperaturilor ridicate, transmite MAE.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendiu de vegetație (grad 4 din 5) în data de 22 iulie 2019, pe fondul vântului și al temperaturilor ridicate pentru regiunea Attica, Insula Eghina, Insula Salamina și sudul Insulei Evia”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă +30 6978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076, mai transmite Ministerul de Externe.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro și www.mae.ro>.

Oficialii reamintesc că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție și aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Citește și