MAE: Zborurile dinspre și către aeroporturile din Grecia, anulate joi
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că federația sindicală a funcționarilor din aviația civilă elenă a decis să se alăture grevei generale de 24 ore, convocate pentru ziua de joi, 7 aprilie 2016, de către federația sindicatelor din sectorul public.
Astfel, toate zborurile dinspre și către aeroporturile de pe teritoriul elen au fost anulate pentru data de 7 aprilie 2016, între orele 00:01 – 24:00, dar vor fi asigurate serviciile legate de: tranzitul aeronavelor comerciale și militare care traversează FIR Atena – Makedonia; exercițiile militare programate; navele în situație de urgență; zborurile medicale; zborurile în care se deplasează șefi de stat și de guvern; zborurile pentru situații de urgență; asistența necesară și asigurarea funcționării neîntrerupte a frecvențelor de alertă, instalațiilor de serviciu și prevenirii incidentelor de zbor.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale.