Prima pagină » Știri externe » Mahmoud Abbas condamnă agresiunile Israelului în Fâșia Gaza și Cisiordania /„Întreaga lume este RESPONSABILĂ”

Mahmoud Abbas condamnă agresiunile Israelului în Fâșia Gaza și Cisiordania /„Întreaga lume este RESPONSABILĂ”

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a condamnat, la reuniunea Adunării Generale a ONU, agresiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza și Cisiordania, afirmând că este vorba de acte de ”genocid” și că este responsabilitatea comunității internaționale să pună capăt conflictului.

”Am venit astăzi aici, în contextul în care poporul meu, de aproape un an, este vizat de una dintre cele mai odioase crime din era noastră: este crima unui război total de genocid, comis de Israel, forța de ocupație. O crimă soldată până acum cu uciderea a peste 40.000 de martiri doar în Fâșia Gaza, iar mii de oameni rămân sub dărâmături. O crimă prin care au fost rănite alte peste 100.000 de persoane până acum, iar lucrurile se înrăutățesc. Sute de familii palestiniene au fost anihilate”, a declarat Mahmoud Abbas, în discursul rostit de la tribuna Adunării Generale a Națiunilor Unite.

”Peste două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza și-au părăsit casele de mai multe ori în căutarea zonelor sigure, fugind de operațiunile sistemice comise de armata israeliană de ocupație. Războiul de agresiune continuă, astfel că zeci de oameni sunt omorâți zilnic. Opriți aceste crime acum! Opriți omorârea copiilor și femeilor! Opriți genocidul! Opriți transferurile de armament către Israel”, a cerut Mahmoud Abbas.

”Această nebunie nu poate continua. Întreaga lume este responsabilă de ceea ce i se întâmplă poporului nostru în Gaza și în Cisiordania, unde există zilnic agresiuni ale Israelului și activități de colonizare în Palestina, ca și cum Palestina ar fi a lor”, a subliniat președintele Autorității Palestiniene.

Statele Unite, Qatarul și Egiptul depun eforturi pentru un acord între Israel și Hamas, care să prevadă oprirea confruntărilor militare din Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor israelieni. De asemenea, Statele Unite, Uniunea Europeană, Marea Britanie și țări arabe cer oprirea confruntărilor dintre Israel și grupul fundamentalist libanez Hezbollah.

Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.200 de morți și 3.400 de răniți în sudul Israelului. Bilanțul bombardamentelor israeliene a ajuns la 41.495 de morți și peste 96.000 de răniți în Fâșia Gaza, conform Ministerului Sănătății subordonat organizației islamiste Hamas.

Ministerul libanez al Sănătății a anunțat că aproximativ 625 de persoane au fost ucise, iar alte peste 2.000 au fost rănite în bombardamentele israeliene efectuate în ultimele patru zile împotriva combatanților Hezbollah.

Foto: Profimedia

Citește și:

SCHOLZ cere evitarea unui război total în Orientul Mijlociu /„Hezbollah să își retragă forțele de la frontiera cu Israelul”

Netanyahu RESPINGE apelurile internaționale de oprire a atacurilor asupra Libanului /Avioane israeliene au bombardat o clădire din Beirut

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și