Prima pagină » Știri externe » Mai mult de jumătate din teritoriul Siriei este ocupat de gruparea Stat Islamic. Teroriștii au pus mâna pe „Veneția Nisipurilor”

Mai mult de jumătate din teritoriul Siriei este ocupat de gruparea Stat Islamic. Teroriștii au pus mâna pe „Veneția Nisipurilor”

Rețeaua teroristă Stat Islamic deține controlul a peste jumătate din teritoriul Siriei după cucerirea orașului Palmira, anunță organizația Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, citată de USA Today.

„Rețeaua teroristă deține controlul asupra unei suprafețe de 93.000 de kilometri pătrați”, a declarat Rami Abdurrahman, directorul OSDO.

Informația nu poate fi confirmată în mod independent. Siria are suprafața totală de 185.000 de kilometri pătrați.

„Extremiștii au ocupat vasta majoritate a câmpurilor și zăcămintelor petroliere”, precizează Abdurrahman.

Militanții grupului terorist Stat Islamic au ocupat joi dimineață orașul Palmira, situat în centrul Siriei, precum și situl arheologic din apropiere, aflat pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 200.000 de morți.

Citește și