Mai multe cutremure de intensitate medie au fost resimțite în ultimele 24 de ore în mai multe regiuni din Italia, respectiv în Umbria și Marche (centru-est), Lombardia (nord) și Calabria (sud), fără a provoca pagube, au anunțat luni serviciile de protecție civilă, citate de AFP.
Un ultim seism cu magnitudinea 4, urmat de o replică, având epicentrul în strâmtoarea Messina, între Calabria și Sicilia, a fost resimțit în cursul nopții de populația din Messina și Reggio Calabria. Mulți locuitori au ieșit pe străzi speriați.
Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,2 a afectat provincia Brescia, în Lombardia, tot în cursul nopții.
Duminică la prânz, Marche, în special regiunea Fabriano Ancona, și zonele Perusia și Gubbio în Umbria au fost afectate de un cutremur cu magnitudinea 4, urmat de replici cu intensitate mică. Pompierii nu au înregistrat pagube.