Mai multe rachete au fost lansate din Siria spre teritoriul Israelului

Publicat: 16 05. 2013, 10:17
Actualizat: 29 03. 2019, 10:53

Rachete au fost lansate miercuri din Siria spre teritoriul Israelului, în zona Înălțimilor Golan, însă incidentul nu s-a soldat cu victime, anunță autoritățile israeliene, citate de CNN.

LOTO 6/49, LOTO 5/40, NOROC, NOROC PLUS, SUPER NOROC, JOKER – REPORT URIAȘ la EXTRAGEREA din 15 mai. NUMERELE EXTRASE la extragerea din 12 mai

CEZAR OUATU, reprezentantul României la EUROVISION 2013, se va califica la limită în FINALA EUROVISION, conform pariurilor

„Potrivit informațiilor preliminare, rachetele au fost lansate din greșeală spre teritoriul israelian”, a declarat un purtător de cuvânt militar.

Rachetele au căzut în zona Muntelui Hermon.

Președintele sirian, Bashar al-Assad, și liderul mișcării Hezbollah, Hassan Nasrallah, avertizau săptămâna trecută că vor redeschide un nou „front de rezistență” împotriva Israelului, ca reacție la raidurile aeriene israeliene și pe fondul situației conflictuale din Siria. Bashar al-Assad și tatăl său, Hafez al-Assad, au păstrat armistițiul patru decenii în zona Podișului Golan, aflat sub controlul Israelului, în pofida stării de război dintre cele două țări. Dar, după raidurile aeriene efectuate de Israel în Siria la începutul lunii mai, Bashar al-Assad a amenințat, potrivit presei libaneze și israeliene, că va transforma Înălțimile Golan într-un „front de rezistență”, sugerând că a ordonat grupărilor subordonate să lanseze atacuri împotriva statului evreu.

La rândul său, aliatul Damascului, Hassan Nasrallah, liderul mișcării șiite libaneze Hezbollah, a promis că va intensifica atacurile pentru „eliberarea Podișului Golan”. Ca reacție la raidurile aeriene israeliene, Nasrallah a declarat că Siria va intensifica livrările de armament destinate mișcării Hezbollah, care a fost implicată într-o conflict cu Israelul, câteva săptămâni, în anul 2006.

Aviația militară israeliană a efectuat mai multe raiduri la periferia Damascului, la începutul lunii mai, atacând vehicule care ar fi transportat arme destinate mișcării șiite Hezbollah.

Siria se confruntă, de peste doi ani, cu revolte reprimate violent și cu confruntări armate între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad și forțele militare ale opoziției. Bilanțul confruntărilor este, potrivit estimărilor, de aproximativ 95.000 de morți.