Mai mulți manifestanți au fost arestați la Hong Kong după ciocniri violente cu poliția

Publicat: 15 10. 2014, 07:20
Actualizat: 07 04. 2019, 14:58

Zeci de polițiști au fost implicați în ciocniri cu manifestanți care apărau baricade instalate pe o stradă din apropierea sediului Guvernului ce urmau să fie îndepărtate, potrivit jurnalistului AFP.

Ciocnirile au început marți seara, atunci când manifestanții s-au opus forțelor de ordine în timp ce acestea din urmă încercau să preia controlul asupra unui tunel și unei străzi blocate de peste două săptămâni.

Polițiștii au încercat să-i adune pe manifestanți la intrarea în tunel, potrivit unor imagini difuzate de televiziune. Manifestanți au afirmat pentru AFP că au fost stropiți cu gaze lacrimogene.

Militanții prodemocrație au spus că au decis să ocupe această stradă după ce poliția a evacuat o altă cale blocată, fără să-i avertizeze inițial. „Am decis să ocupăm această stradă ca represalii”, a declarat Jeff Wong, în vârstă de 30 de ani. „Guvernul refuză să dialogheze cu noi. Prin urmare, vom continua să ocupăm străzile până când vom obține un dialog veritabil”, a afirmat el.

Înfruntând tutela chineză, manifestanții cer dreptul de a-l alege în mod liber în 2017 pe următorul șef al Executivului din Hong Kong, în timp ce Partidul Comunist Chinez (PCC), temându-se de alte revendicări pe teritoriul chinez, intenționează să controleze procesul electoral.