Prima pagină » Știri externe » Maia Sandu, despre REFERENDUMUL pentru aderarea Republicii Moldova la UE: Nu vrem să mai așteptăm

Maia Sandu, despre REFERENDUMUL pentru aderarea Republicii Moldova la UE: Nu vrem să mai așteptăm

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut luni un apel către parlamentul de la Chișinău să inițieze procesul propriu-zis pentru declanșarea referendumului pe tema integrării Republicii Moldova în UE. Consultarea populației ar urma să aibă loc în luna noiembrie, odată cu alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

În această toamnă avem de trecut printr-un moment de cotitură – referendumul va fundamenta în Constituție decizia noastră de a construi acasă pace, bunăstare și libertate, a spus Maia Sandu, despre refendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE.

Ea a precizat că a organizat până acum 20 de runde de consultări, la care au participat aproximativ 500 de oameni. „Cu toții au spus că văd Moldova în marea familie europeană. Acest proiect este un proiect care ne unește și care ne asigură un viitor”, a spus Sandu.

E important să facem acum referendum pentru că este o ocazie istorică, așteptată de trei decenii – statele membre ale Uniunii Europene sunt mai deschise ca oricând, avem voința politică necesară pentru acest pas, iar cetățenii noștri doresc să facă parte din UE. Acest lucru trebuie reconfirmat și scris în Constituție, ca oricine ar fi la guvernare, vocea poporului pentru această direcție de dezvoltare să fie obligatorie pentru clasa politică, a relatat Maia Sandu într-o postare pe Facebook.

Președintele Republicii Moldova a mai spus că referendumul este proiectul și obiectivul întregii țări, al tuturor cetățenilor, și a îndemnat societatea civilă să inițieze un grup de organizare și să-și coordoneze eforturile de promovare a referendumului și aderării la UE.

Avantajele aderării la UE sunt evidente și trebuie să comunicăm despre acestea cu cât mai mulți cetățeni în următoarea perioadă: în UE pacea va fi garantată; toți cetățenii vor avea venituri mai mari și locuri de muncă mai bine plătite, fapt demonstrat de salariile și pensiile pe care le vedem în România sau în Lituania; vom avea legi și justiție după standardele UE, unde drepturile sunt respectate, oamenii călătoresc liber și toți sunt egali în fața legii; vom primi ajutor financiar mai mare pentru autostrăzi, școli și sisteme de alimentare cu apă; ne vom bucura de bună înțelegere și păstrarea tradițiilor, a transmis președintele Republicii Moldova.

Ea a transmis că referendumul va defini destinul generațiilor viitoare.

Da, în fața noastră sunt și vor fi provocări. Sunt forțe care nu doresc să ne vadă împlinind acest obiectiv. Dar împreună, avem puterea de a depăși orice încercare de destabilizare, orice îndoială sau frică. Acum, mai mult ca niciodată, este vital să fim uniți: partide politice, societate civilă, cetățeni de pretutindeni. Este timpul să demonstrăm că Moldova este pregătită, decisă și capabilă să își asume locul care i se cuvine în familia europeană, a mai spus Maia Sandu, care s-a adresat luni cetățenilor în legătură cu importanța referendumului pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În decembrie 2023, președintele Maia Sandu a cerut să fie organizat, toamna viitoare, un referendum despre aderarea Moldovei la UE, anunțând și că va candida pentru un nou mandat la prezidențiale. În scurt timp, majoritatea deputaților partidului de guvernământ PAS a modificat Codul Electoral astfel încât referendumul să poată avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, parlamentare sau locale.

Opoziția a anunțat deja că își va îndemna susținătorii să boicoteze referendumul. Alte partide și-au arătat susținerea pentru plebiscit, dar au fost împotrivă ca acesta să aibă loc concomitent cu prezidențialele.

CITEȘTE ȘI:

Maia Sandu, întrevedere cu Marcel Ciolacu: Sprijinul necondiționat al României ne ajută să avansăm cu pași hotărâți pe calea aderării la UE

Maia Sandu anunță ce va face cu PREMIUL de 30.000 de mii de euro primit de la Primăria Timișoara: „Banii nu sunt cadouri admisibile”

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele

Citește și