Maia Sandu va contesta la Curtea Constituțională rezultatul scrutinului: „Aceste alegeri nu au fost nici corecte, și nici libere”

Publicat: 14 11. 2016, 19:49
Actualizat: 26 03. 2019, 01:20
Maia Sandu este noul preşedinte al Republicii Moldova. Câte voturi a obținut Igor Dodon / Klaus Iohannis a felicitat-o pentru victorie

„Vreau să le multumesc celor care au avut încredere în mine. Știu că vă încearcă emoții dificile. Respect oamenii care l-au votat pe oponentul meu. Aceste alegeri nu au fost nici corecte și nici libere. Oponenții nostri au folosit metode murdare”, a declarat Maia Sandu într-o conferință de presă.

Candidatul PAS a arătat că singurul care are de câștigat de pe urma acestui rezultat este oligarhul Plahotniuc și a precizat că va merge la Curtea Constituțională cu dovezi care să ateste toate neregulile pe care le-au identificat în timpul desfășurării alegerilor. 

„Vom prezenta la Curtea Constituțională toate încălcările depistate în procesul electoral. Cetățenii au de pierdut în urma acestor alegeri. Cel care are de câștigat este Vlad Plahotniuc”, a spus Maia Sandu.

La rândul său, Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate și Adevăr, a denunțat „fraude majore” în scrutin. „Cea mai perfidă, murdară și mincinoasă campanie electorală din istoria țării s-a încheiat. Minciuna, calomnia, ofensa difuzate de zece posturi de televiziune și tot atâtea de radio, site-uri și publicații oligarhice, au distorsionat esența democratică a acestor alegeri”, susține Năstase, citat de Jurnal de Chișinău.

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr a denunțat comiterea unor „fraude majore” care ar fi „afectat direct rezultatul final”, enumerând transportarea a mii de persoane din Transnistria contra cost, oprirea electricității în mai multe localități din țară și din străinătate. „Intervenția pe ultima sută de metri a lui Evgheni Șevciuk, amicul de hoții al lui Plahotniuc, care a mobilizat zeci de mii de oameni din stânga Nistrului pentru a-i susține și a-i salva pe Dodon și Plahotniuc, penuria de buletine de vot din diaspora sunt dovezi în plus că aceste alegeri au fost furate”, susține Năstase.

Conform rezultatelor finale, candidatul prorus Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor (PSRM, stânga) a obținut 52,18% din voturi, iar Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS, proeuropean, centru-dreapta), 47,82%.