Prima pagină » Știri externe » Majoritatea germanilor percep islamul ca pe o ”amenințare”. STUDIU

Majoritatea germanilor percep islamul ca pe o ”amenințare”. STUDIU

Majoritatea germanilor percep islamul ca pe o ''amenințare''. STUDIU
Majoritatea germanilor (57%) consideră islamul drept o amenințare, în timp ce 61% dintre ei cred că acesta nu este compatibil cu lumea occidentală, potrivit unui sondaj publicat joi, relatează France Presse, citat de Agerpres.

Studiul, publicat de săptămânalul Die Zeit, a fost realizat de Fundația germană Bertelsmann, în noiembrie, cu mult înainte de atacul comis miercuri la Paris împotriva săptămânalului Charlie Hebdo, în care au fost ucise 12 persoane, între care opt jurnaliști de marcă.

Majoritatea persoanelor chestionate s-au caracterizat ca tolerante, iar 40% au declarat că se simt „ca niște străini în propria țară”.

Circa 24% dintre cei intervievați ar interzice imigrarea musulmanilor în Germania, țară cu 81 de milioane de locuitori, dintre care aproximativ patru milioane sunt musulmani, majoritatea de origine turcă.

Această ostilitatea față de islam, subliniază Fundația, pare să fie larg răspândită, de la mediile conservatoare la cele de stânga, trecând prin clasa de mijloc, după cum arată manifestațiile desfășurate începând cu luna octombrie la Dresda (est) de către mișcarea antiislam Pegida și care reunesc deopotrivă neo-naziști, activiști de extrema dreaptă și mulți cetățeni obișnuiți.

Această islamofobie este comparabilă cu antisemitismul, care a fost larg răspândit în secolul al XIX-lea, insistă Fundația Bertelsmann, evocând că, în 2012, 52% dintre germani considerau islamul incompatibil cu Occidentul (față de 61% în 2015).

Expertul în media Kai Hafez, profesor la Universitatea Erfurt și coautor al studiului, subliniază în acest context responsabilitatea presei, care a arătat o imagine negativă a islamului: se vorbește doar despre „organizația Statul Islamic, violențe și salafiști”, opresiunea femeilor sau refuzul valorilor democratice. Sondajul a fost realizat în luna noiembrie pe un eșantion de 937 persoane nemusulmane.

Autor

Citește și