Majoritatea germanilor se opun aderării Turciei la UE
Aproape două treimi dintre germani se opun primirii Turciei în Uniunea Europeană (UE), potrivit unui sondaj publicat în ediția de duminică a Bild am Sonntag, zi în care cancelarul Angela Merkel începe o vizită de două zile în această țară, relatează AFP.
Potrivit acestui sondaj efectuat de către Institutul Emnid, aproximativ 60% dintre persoanele chestionate declară că sunt împotriva devenirii Turciei membră UE, aproximativ 30% sunt pentru, iar 10% nu se pronunță.
În plus, 57% dintre persoanele chestionate consideră că dezvoltarea militară și creșterea economică turce sunt subiecte de preocupare, în timp ce 35% se bucură de influența în creștere a Ankarei.
Angela Merkel urmează să înceapă duminică o vizită oficială în Turcia, care include o vizită la frontiera cu Siria, pentru a saluta trupele germane mobilizate în zonă.
Merkel îi va întâlni luni pe președintele turc Abdullah Gül și pe premierul Recep Tayyip Erdogan.
Înainte de plecare, cancelarul s-a declarat în favoarea deschiderii unui nou capitol de negocieri cu Turcia în vederea aderării la UE, într-o înregistrare video publicată sâmbătă pe site-ul său.
Întrebată despre aderarea Turciei la UE, Merkel a răspuns că se poartă negocieri „fără ca rezultatul să fie stabilit dinainte”. „Aceste negocieri au întârziat un pic în ultima perioadă, dar sunt favorabilă deschiderii unui nou capitol de negocieri pentru ca să putem avansa un pic”, a spus ea.
Merkel a adăugat că ea „crede că este încă de parcurs un drum lung în negocieri”. „Deși sunt sceptică, am aprobat continurea negocierilor de aderare”, a mai spus ea.
Turcia a început în 2005 negocierile de aderare la UE, dar acestea întârzie atât din cauza ostilității unor țări ca Franța și Germania față de o aderare deplină a acestei țări, cât și unor blocaje din partea Ankarei.