Sang Chol avea 4 ani când a fost privat de o prezență maternă. Acum are 71 de ani și a așteptat cu sufletul la gură să-și întâlnească mama împreună cu fiica lui.
A fost doar una dintre multele întâlniri care au avut loc, într-o stațiune în apropiera munților Kumgag, (Coreea de Nord), unde a ajuns luni, un autobuz plin cu pasageri veniți din Coreea de Sud.
Au fost 89 de familii norocoase selectate din cele peste 57.000 care au aplicat pentru programul de reuniune, desfășurat potrivit declarației Panmunjom, semnat de președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in și liderul din Coreea de Nord, Kim Jong Un, în timpul summit-ului istoric din aprilie, anul acesta.
Mai mult de 60% dintre persoanele care au participat la acest proiect au peste de 80 de ani și au fost însoțiți de copiii lor sau de alte rude.
Când întâlnirea emoționantă era pe cale să se termine, Sang Chol i-a arătat mamei sale o poză cu soțul ei, de care a fost despărțită din cauza războiului încheiat în 1953. Tatăl lui Sang Chol a murit în urmă cu câțiva ani.
„Uite o poză cu tata, mamă”, i-a spus emoționat Sang Chol, mamei lui.
Femeia a povestit cu tristețe că întâlnirea cu fiul său a avut loc extrem de târziu, după ce au trăit departe unul de celălalt. Sang Chol avea doar 4 ani, când războiul, interesele politice,și dezbinarea unui stat l-au condamnat la o viață fără figura maternă.
Sute de mii de familii au fost destrămate când s-a sfârșit războiul dintre Sud și Nord.
„Ce aș fi putut să-l întreb? A spus Lee. „L-aș fi întrebat ce i-a povestit tatăl său despre mine. Știam că ar fi trebuit să-i spună despre cum a fost familia noastră dezbinată și despre casa noastră.” Ar fi trebuit să-l întreb despre asta.
Cei doi coreeni s-au îmbrățișat, au plâns și pe tot parcursul întâlnirii s-au ținut strâns de mâini.
Au apărut critici în ceea ce privește realizarea proiectului, din partea coreenilor care au aplicat, dar nu au fost selectați.
Park Kyung, unul dintre organizatorii proiectului din partea Coreei de Sud a declarat pentru CNN că a fost încântat să participe la reuniunea familiilor. „Un număr mic, al celor care au fost parte a unei tragedii umane”.
„Sunt dezamăgit că extrem de mulți coreeni nu au fost selectați pentru proiect, deci eu și partenerii din Coreea de Nord încercăm să găsim alte soluții. Numărul de locuri disponibile a fost extraordinar de limitat, comparativ cu cererea. Imaginați-vă că aceste familii au fost despărțite mai bine de 68 de ani. Membrii aceleiași familii nu au știut unii despre alții nimic. Nici măcar dacă mai sunt în viață. Agonia și furia acestei tragedii umane sunt de neimaginat.
Președintele Coreei de Sud a declarat că programele de reuniune a familiilor reprezintă o prioritate pentru el și că va demara proiecte similare în viitor: „Ca un om care a fost despărțit de familia lui, reușesc să empatizez profund cu durerea și suferința acestor persoane”, a declarat Moon Jae-in.
În cadrul summit-ului din aprilie, cei doi președinți, Moon Jae-in și Kim Jong Un au dat mâna și au semnat declarația de pace Panmujom, pentru a pune capăt în mod formal conflictului care a izbucnit în 1950. „Nu va mai fi niciodată un război în Peninsula Coreea”, au promis cei doi președinți.
Războiul coreean a fost considerat de unii specialiști o parte a Războiului Rece, dat fiind faptul că acest conflict militar a antrenat pe lângă pionii principali: Republica Populară Democrată Coreea și Coreea de Sud și state precum SUA și URSS. Războiul a început la data de 25 iunie 1950, iar finalul războiului a coincis cu semnarea unui armistițiu la data de 27 iulie 1953. Războiul a pornit din cauza delimitării fizice a Coreei, care până în 1948 a fost un singur stat.