Manifestație la Paris împotriva rasismului
Mii de persoane au manifestat sâmbătă, la Paris, împotriva rasismului, ca reacție la recentele atacuri verbale la adresa ministrului francez al Justiției, Christiane Taubira, relatează AFP.
Manifestația a fost organizată la îndemnul grupului pentru lupta împotriva rasismului SOS Racisme, Ligii internaționale pentru combaterea rasismului și antisemitismului (LICRA) și Ligii pentru Drepturile Omului.
„A venit timpul să ieșim în stradă pentru o exprimare puternică, solidară și colectivă”, a declarat președintele SOS Racisme, Cindy Leoni, adăugând că această manifestație „ar trebui să devină un punct de plecare”.
La manifestație au participat mai mulți oficiali, inclusiv ministrul delegat pentru Reușita educativă, George Pau-Langevin.
Ministrul francez al Justiției, o femeie de culoare, născută în Guyana, a fost comparată în repetate rânduri cu o maimuță.
Astfel, liderul formațiunii naționaliste Frontului Național (FN, extrema dreaptă), Jean-Marie Le Pen, a declarat, la 17 noiembrie, că Christiane Taubira a fost numită ministru „nu pentru patriotismul său”, nici pentru că ar fi un „jurist talentat”, ci „pentru culoarea sa, care i-ar putea servi drept scut”.
De asemenea, Frontul Național a anunțat, în octombrie, că a suspendat-o pe una dintre candidatele sale în alegerile municipale franceze din martie 2014, Anne-Sophie Leclere, care și-a postat pe pagina de Facebook un montaj foto în care apare o maimuță și Taubira.
Leclere a comentat că, în opinia sa, fotografia-montaj „nu are nimic a face” cu rasismul.
„Maimuța este un animal, o persoană de culoare este o ființă umană. Am prieteni de culoare, dar nu din acest motiv le spun că sunt maimuțe”, a afirmat ea, adăugând că este mai degrabă o comparație „cu o sălbatică”, dar „care nu are vreo legătură cu rasismul sau persoanele de culoare”.
„La limită, prefer să o văd într-un copac, după crengi, decât să o văd în Guvern”, a insistat Leclere.