Manifestație masivă antiregim în Siria. Cel puțin 45 de persoane au fost ucise

Publicat: 02 06. 2012, 09:53
Actualizat: 08 06. 2012, 15:20

 

Peste 250.000 de sirieni au manifestat vineri împotriva regimului și au condamnat masacrul de la Hula, în mai multe orașe ale Siriei, unde forțele guvernamentale ai deschis focul pentru a dispersa protestatarii, conform unui ONG sirian, relatează AFP.

Violențele s-au soldat cu cel puțin 45 de morți pe tot teritoriul sirian, dintre care 33 de civili și 12 militarii, conform unui ultim bilanț al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Armata Siriană Liberă (ASL) și-a anunțat intenția de a-și relua „operațiunile defensive” după expirarea, la 9.00 GMT (12.00, ora României), a ultimatului lansat regimului pentru ca acesta să înceteze violențele, considerând că planul Annan a eșuat.

Deși a fost dilocat un număr mare de forțe de securitate, peste 250.000 de sirieni au manifestat împotriva regimului și pentru a condamna masacrul din Hula, de pe 25 mai, atunci când au murit 108 persoane, dintre care 49 de copii. Forțele de ordine au deschis focul pentru a dispersa protestatarii, ucigând chiar doi dintre aceștia în Alep.

„Armata a deschis focul pentru a dispersa mulțimeea în Damasc, Deraa și Alep”, acolo unde doi manifestanți au fost uciși, conform declarațiilor ONG-ului cu sediul în Marea Britanie.

Răspunzând la un apel al opozanților, ei au manifestat în Damasc, Deraa (sud), Homs și Hama (centru), Alep (nord), Deir Ezzor (est) și Hassake (nord-est), potrivit ONG-ului.

În Damasc, se putea citi pe un afiș al protestatarilor: „Arabilor, vrem mai mult decât expulzarea ambasadorilor (Siriei), cerem și expulzarea ambasadorilor Chinei și Rusiei”.