Manifestații ample în Germania, împotriva imigranților. Urmează un val de proteste la scară largă?

Publicat: 08 12. 2014, 12:07

Manifestanții din Dresda, strânși de organizația Patrioții europeni împotriva islamizării occidentului (Pegida), nu au strigat efectiv că vor ca străinii să plece din țară, însă au afișat drapelul Germaniei și au scandat ”Noi suntem poporul”.

Dw.de scrie că însăși ziua de luni, când a avut loc ultima manifestație din Dresda, aduce aminte de demonstrațiile de acum 25 de ani din fosta RDG, care de asemenea aveau loc în fiecare zi de luni.

Pegida susține că demonstrațiile sunt îndreptate împotriva ”fanatismului religios” și a ”războiului religios purtat pe pământ german”, distanțându-se de curentele extremiste. ”Mai toată lumea realizează că ‘islamismul’ se referă la musulmani, iar ‘refugiații economici’, la refugiați în general. Or, ambele formule vizează străinii”, scrie dw.de. Trebuie precizat că Germania este țara în care cei mai mulți refugiați cer azil.

La prima manifestație din Dresda, organizată la jumătatea lunii octombrie, s-au strâns câteva sute de participanți, iar la ultima, de la începutul lui decembrie, au participat 7.500. Printre manifestanți s-au numărat și neonaziști, huligani sau alte persoane deja certate cu legea, însă majoritatea era formată din ”cetățeni normali, frământați de veștile conform cărora în orașul lor au fost descoperiți teroriști islamiști”, consideră parlamentarul de stânga Kerstin Koditz. ”Este vorba despre un conglomerat format din ideologie rasistă și cetățeni realmente înfricoșați, care s-au radicalizat”, a declarat Koditz.

Astfel de demonstrații au avut loc și în Chemnitz sau Kassel, însă acolo s-a produs un fenomen interesant: contrademonstrațiile au strâns cel puțin la fel de mulți manifestanți ca demonstrațiile. În Chemnitz protestul a strâns 400 de persoane, iar contrademonstrația, tot 400. Iar în Kassel, protestul a strâns 80 de oameni, iar contrademonstrația, 500.

Totuși, dw.de scrie că protestele din Dresda prezintă câteva ”particularități interesante”. Astfel, directorul Institutului pentru Conflicte Interdisciplinare și Cercetare a Violenței din Bielefeld, Andreas Zick, nu crede că orașul unde s-au născut aceste manifestații este întâmplător, Dresda fiind orașul unde, ani la rând, au avut loc marșuri neonaziste cu ocazia comemorării bombardării orașului în cel de-al Doilea Război Mondial. ”Acum avem de-a face cu o mișcare cetățenească, populistă, împotriva căreia este mult mai dificil să protestezi, fiind greu de catalogat drept extremistă”, explică Zick. Chiar dacă și în Dresda a fost organizată o contrademonstrație, aceasta nu a strâns mai mult de câteva mii de manifestanți.