Mare POLIGON de testare a rachetelor, aruncat în aer!/ „A existat o anomalie”
Un incendiu major a izbucnit marți, 26 noiembrie, la un amplasament al agenției spațiale japoneze, a arătat televiziunea publică NHK.
Incidentul a avut loc în timp ce se testa o rachetă Epsilon S cu combustibil solid.
Nu sunt răniți
Nu au fost raportați răniți în urma incidentului din prefectura Kagoshima din sudul Japoniei. Mingi de foc și fum s-au ridicat de la centrul spațial Tanegashima în jurul orei locale 8:30 (1:30, ora României).
„A existat o anomalie în timpul testului de combustie de astăzi. Încercăm să stabilim ce s-a întâmplat. Nu au fost raportați răniți până în prezent. Cauzele incidentului sunt, de asemenea, în curs de investigare”, a transmis Agenția Spațială Japoneză (JAXA) într-un comunicat de presă.
Potrivit NHK, incendiul a avut loc în timpul unui test de combustie, la care au asistat reprezentanți mass-media, care se aflau la aproximativ 600 de metri distanță.
După numai 30 de secunde de la începerea testului s-a auzit o explozie puternică, iar ceea ce părea a fi un obiect în flăcări a zburat spre mare.
Ziarul japonez Sankei a raportat că flăcări au ieșit din motorul rachetei de pe o platformă orizontală, înainte de explozie.
CITEȘTE ȘI:
Rusia a testat rachete NUCLEARE /Vladimir Putin: „Tensiunile geopolitice sunt tot mai mari”