Marea Britanie ar putea rămâne în UE până la sfârșitul anului 2019
Premierul Theresa May ar fi urma să declanșeze procedura de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană în ianuarie 2017, prin activarea Articolului 50. Negocierile până la ieșirea efectivă a țării din UE ar urma să dureze cel mult doi ani.
În pofida presiunilor politice intense pentru a menține acest calendar, Theresa May ar putea amâna activarea Articolului 50, întrucât noul Minister britanic pentru negocierea ieșirii din UE și Departamentul guvernamental pentru Comerț Internațional nu sunt pregătite, au declarat sursele citate.
Printre argumentele în favoarea amânării figurează și alegerile programate în Franța și Germania în 2017. „Nu pot fi inițiate negocieri atât timp cât nu știi cu cine”, a declarat un oficial din districtul financiar al Londrei (City of London).
Peste jumătate dintre cetățenii Marii Britanii au votat, în referendumul din 23 iunie, în favoarea ieșirii țării din UE.