Marea Britanie: Cinci pacienți au murit și alți patru sunt în stare gravă după ce s-au infectat cu listeria. Toți au mâncat sandvișuri și salate din spitale
Institutul Englez de Sănătate Publică (Public Health England, PHE, n.r.) a anunțat săptămâna trecută că două persoane din Manchester și una din Liverpool au decedat din cauza unei infecții cu această bacterie. Ulterior, alte două persoane au decedat din aceeași cauză. Cu toții au consumat în spitale sandvișuri și salate produse de compania The Good Food Chain, care a anunțat că a retras aceste loturi.
The Good Food Chain aprovizionează 43 de spitale din Marea Britanie. Furnizorul a fost aprovizionat cu carne de către producătorul North Country Cooked Meats, care a anunțat la rândul său că și-a suspendat producția, după ce produsele sale au fost testate pentru listeria, iar rezultatele au fost pozitive.
PHE a anunțat că analizează toate cazurile de listeria înregistrate în ultimele două luni pentru a vedea dacă există o legătură cu acest caz. „Până în acest moment, nu au fost persoane cu legături cu acest caz în afara unităților medicale, dar continuăm investigațiile”, a declarat dr. Nick Phin, reprezentant al PHE. „Au fost luate măsuri imediate pentru protejarea pacienților, iar riscul pentru public este foarte scăzut”, a adăugat el.
Ministrul Sănătății, Matt Hancock, a solicitat Serviciului Național de Sănătate (National Health Service, NHS, n.r.) să înceapă o anchetă referitoare la alimentele distribuite pacienților în spitale. „Sunt extrem de preocupat de această chestiune și cred că avem nevoie de o abordare nouă în privința alimentelor servite în unitățile NHS”, a spus acesta.
BBC notează că infecția cu listeria poate produce disconfort moderat, însă poate să creeze probleme grave de sănătate femeilor însărcinate, persoanelor în vârstă și celor cu un sistem imunitar slăbit.