Prima pagină » Știri externe » Marea Britanie, la un pas de un nou atac terorist. Amenințarea a ajuns la nivelul critic

Marea Britanie, la un pas de un nou atac terorist. Amenințarea a ajuns la nivelul critic

Marea Britanie, la un pas de un nou atac terorist. Amenințarea a ajuns la nivelul critic
Prim-ministrul britanic, Theresa May, a anunțat că a fost crescut nivelul pericolului amenințărilor teroriste, după atacul terorist ce a avut loc vineri la o stație de metrou din Londra. Potrivit acesteia, amenințarea teroristă în Marea Britanie a crescut, ajungând la nivelul critic, cel mai înalt posibil. Acest lucru înseamnă că un atac terorist pe teritoriul Marii Britanii este iminent, informează BBC News.

Anunțul vine după ce mai multe persoane au fost rănite, vineri, în urma unei explozii care a avut loc la stația de metrou londoneză Parson Green. Autoritățile britanice au anunțat că 29 de persoane au primit îngrijiri medicale la spitale în urma incidentului terorist dintr-o stație de metrou din Londra.

În acest moment se desfășoară operațiuni pentru căutarea individului care a plasat bomba, iar rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul.

Premierul britanic a adăugat că Armata va oferi suport Poliției și va efectua mai multe operațiuni antiteroriste.

„Oamenii vor vedea mai multe forțe armate pe rețelele de transport și pe străzi, pentru a le oferi mai multă protecție. Acesta este un pas proporțional, ce va oferi protecție suplimentară pe măsură ce ancheta avansează”, a mai spus May.

Autor