Prima pagină » Știri externe » Marea Britanie MENȚINE politica privind livrările de armament în Israel/ Germania respinge acuzațiile privind facilitarea genocidului în Gaza

Marea Britanie MENȚINE politica privind livrările de armament în Israel/ Germania respinge acuzațiile privind facilitarea genocidului în Gaza

Marea Britanie MENȚINE politica privind livrările de armament în Israel/ Germania respinge acuzațiile privind facilitarea genocidului în Gaza

Guvernul Marii Britanii va menține linia politică privind livrările de armament către Israel, a afirmat marți ministrul de Externe, David Cameron, în timp ce Germania s-a apărat, la Curtea Europeană de Justiție (CIJ), de acuzațiile privind facilitarea unor presupuse acte de genocid atribuite armatei israeliene în Fâșia Gaza.

Guvernul Rishi Sunak este supus presiunilor intense de a nu mai furniza armament Israelului, ca reacție la atacul israelian soldat cu moartea a șapte angajați umanitari. Sute de angajați britanici din domeniul judiciar au semnat o petiție prin care cer oprirea exporturilor de armament către Israel.

În pofida presiunilor, ministrul de Externe, David Cameron, a declarat că politica privind exporturile de armament către Israel nu va fi modificată.

”În privința Israelului și a dreptului internațional, în conformitate cu regimul strict al Marii Britanii privind controlul asupra exporturilor de armament, am examinat cele mai recente rapoarte de expertiză privind situația din Gaza și privind modul în care Israelul efectuează campania militară. Poziția noastră privind licențele de export este neschimbată”, a declarat David Cameron, potrivit postului Sky News, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Washington cu secretarul de Stat Antony Blinken.

Însă David Cameron a subliniat că Londra are ”preocupări grave din cauza problemelor asociate accesului umanitar în Fâșia Gaza”.

Germania se apără la Curtea Internațională de Justiție de acuzațiile privind facilitarea genocidului

Nicaragua a depus o plângere la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) în care acuză Germania de facilitarea presupuselor ”acte de genocid” israeliene în Fâșia Gaza prin furnizarea de armament Israelului.

În cursul audierilor desfășurate marți, reprezentanții legali ai Berlinului au catalogat acuzațiile ca fiind ”lipsite de fundament”.

”Am afirmat astăzi că respingem acuzațiile lipsite de fundament ale statului Nicaragua. Noi suntem conștienți în totalitate de obligațiile pe care le avem în virtutea Convenției privind prevenirea genocidului și în virtutea dreptului internațional umanitar. Le respectăm în totalitate”, a declarat Tania von Uslar-Gleichen, șefa echipei legale a Germaniei, citată de site-ul Tagesschau.de.

Curtea Internațională de Justiție (CIJ) examinează o reclamație din partea statului Nicaragua prin care Germania este acuzată de ”încălcarea obligațiilor prevăzute în cadrul Convenției privind Prevenirea și Sancționarea Genocidului”. ”Germania facilitează comiterea actelor de genocid și a eșuat în obligația de a face tot posibilul pentru a împiedica acte de genocid”, arată reclamația depusă de Nicaragua la Curtea Internațională de Justiție.

În ianuarie, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a emis o decizie preliminară într-un caz intentat de Africa de Sud, cerând Israelului să adopte ”toate măsurile posibile” pentru evitarea actelor de genocid în Fâșia Gaza. La începutul lunii februarie, Guvernul Africii de Sud a acuzat Israelul că ignoră decizia Curții Internaționale de Justiție.

Bilanțul ofensivei israeliene în Fâșia Gaza este de cel puțin 33.360 de morți și 75.933 de răniți. Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile teroriste din octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.160 de morți în sudul Israelului.

Foto: Profimedia

Citește și:

Israelul nu a informat SUA despre data ofensivei în Rafah /Blinken: ”Menținem angajamentul de a ne asigura că grupul Hamas nu va mai guverna”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025