Marea Britanie pregătește noi restricții pentru imigranții din UE
Într-un discurs foarte așteptat și ale cărui linii principale au fost dezvăluite în cursul nopții, premierul britanic va pleda pentru un termen de patru ani înainte ca imigranții să poată obține anumite avantaje, precum reducerea impozitelor sau locuințe sociale.
Aceste limitări sunt, în opinia sa, o „necesitate absolută” dacă Marea Britanie vrea să rămână în Uniunea Europeană. David Cameron a promis, în caz de victorie la alegerile generale din mai 2015, organizarea unui referendum privind ieșirea țării din UE.
Alte variante evocate în ultimele săptămâni, precum instaurarea unui plafon privind numărul de imigranți, au fost însă abandonate.
Consilierii premierului conservator se tem că o asemenea măsură nu poate fi aplicată pentru că nu ar fi conformă cu principiul liberei circulații a persoanelor în UE.
„Obiectivul meu este simplu: să facem sistemul nostru de imigrație mai just și să frânăm afluxul excepțional de imigranți veniți din restul UE”, va anunța Cameron vineri.
Discursul său intervine la o zi după publicarea unor noi date privind imigrația, considerate ca o nouă lovitură cu șase luni înaintea alegerilor generale.
Partidul Conservator și-a fixat ca obiectiv limitarea migrației nete (diferența între imigranți și emigranți) la 100.000 de persoane. Oficiul Național de Statistică a prezentat însă joi o creștere de 39 la sută a migrației nete în perioada iunie 2013-iunie 2014, la 260.000 de persoane.
Mai mult de jumătate dintre cele 583.000 de persoane care au sosit în țară în această perioadă sunt cetățeni din celelalte state UE.
Această derivă a accentuat presiunea asupra lui David Cameron din partea aripii eurosceptice a partidului său și a partidului populist UKIP, care a făcut din imigrație principala sa armă de luptă.
Premierul nu exclude, în lipsă de reforme, să pledeze pentru ieșirea țării din UE în cadrul unui referendum prevăzut pentru 2017. „Dacă reușesc, voi milita pentru menținerea țării noastre într-o UE reformată. Dar dacă preocupările noastre nu sunt auzite și relațiile noastre cu UE nu ajung la un echilibru mai bun, atunci, evident, nu pot exclude nimic”, va spune el vineri.