Marea Britanie și Irlanda semnalează că l-ar aresta pe NETANYAHU în baza mandatului CPI

Publicat: 22 11. 2024, 20:09

Guvernele din Marea Britanie și Irlanda au semnalat, vineri, că îl vor aresta pe premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, în baza mandatului emis de Curtea Penală Internațională (CPI) pentru presupuse crime de război comise pe teritoriul palestinian Fâșia Gaza. De altfel, Guvernul de la Dublin s-a disociat de afirmațiile președintelui în funcție al SUA, Joe Biden, care a catalogat decizia CPI ca fiind ”revoltătoare”.

Întrebat dacă Benjamin Netanyahu va fi arestat în cazul în care intră în Marea Britanie, purtătorul de cuvânt al premierului Keir Starmer a refuzat să facă o declarație clară pe baza unei ”situații ipotetice”. Dar a specificat că autoritățile britanice vor aplica legea.

”Guvernul și-ar îndeplini obligațiile în baza Tratatului CPI și în virtutea legii”, a transmis oficialul britanic, citat de postul de televiziune BBC.

”Guvernul britanic își respectă permanent obligațiile legale stabilite prin reglementările interne și prin cele internaționale”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Downing Street.

În același timp, Guvernul de la Londra intenționează să continue interacțiunile cu premierul Benjamin Netanyahu.

”În mod evident, este important să avem dialog cu Israelul la toate nivelurile. Israelul este un partener-cheie în numeroase domenii”, a subliniat oficialul britanic.

Irlanda critică afirmațiile lui Biden, care a condamnat decizia CPI

Și Irlanda a anunțat că Benjamin Netanyahu va fi arestat dacă va ajunge pe teritoriul irlandez.

”În mod absolut, va fi arestat. Noi susținem instanțele internaționale și punem în aplicare mandatele de arestare”, a declarat premierul Simon Harris, citat de postul RTE și de cotidianul The Times of Israel.

La rândul său, ministrul irlandez de Externe, Micheal Martin, a declarat că nu este de acord cu afirmațiile președintelui SUA, Joe Biden, care a catalogat drept ”revoltătoare” decizia Curții Penale Internaționale.

”Acțiunile Israelului în Gaza înseamnă pedepsirea întregii populații, sunt acțiuni specifice actelor de genocid”, a declarat Micheal Martin.

Anterior, Germania a anunțat că analizează opțiunile, după emiterea de către Curtea Penală Internațională (CPI) a mandatului pentru arestarea premierului israelian Benjamin Netanyahu. Un expert avertizează că vor apărea probleme diplomatice dacă avionul liderului israelian va trebui să facă o escală neprevăzută în Germania.

”Există speculații asupra a ceea ce se va întâmpla dacă avionul său ar avea pe drum vreo problemă tehnică, vor apărea probleme diplomatice”, a declarat profesorul Simon Wolfgang Fuchs.

Curtea Penală Internațională a aprobat, joi, emiterea unor mandate pentru arestarea premierului Israelului, Benjamin Netanyahu, și a fostului ministru al Apărării Yoav Gallant, pe baza acuzațiilor privind comiterea de crime de război în Fâșia Gaza.

Curtea Penală Internațională a emis mandat și pentru arestarea lui Mohammed Diab Ibrahim Al-Masri, alias Mohammed Deif, considerat unul dintre liderii filialei militare a grupului militant Hamas. Israelul a raportat uciderea lui Mohammed Deif într-un raid aerian, dar Hamas nu a confirmat informațiile.

Foto: Profimedia

Citește și:

Patru militari italieni, răniți într-un atac cu rachete care a vizat o bază a Misiunii ONU din Liban