Prima pagină » Știri externe » Marea Britanie vrea să combată ȘOMAJUL cu injecții pentru obezitate

Marea Britanie vrea să combată ȘOMAJUL cu injecții pentru obezitate

Marea Britanie vrea să combată ȘOMAJUL cu injecții pentru obezitate

Departamentul britanic de Sănătate a anunțat un parteneriat „revoluționar pentru economie” cu gigantul farmaceutic Eli Lilly, creatorul unor medicamente inovatoare folosite împotriva obezității.

Oficialii britanici au adoptat o strategie cu dublă acțiune: pe de o parte, se rezolvă o problemă pregnantă de sănătate publică iar pe de alta, numărul lucrătorilor din Regatul Unit va spori în contextul rezolvării primei situații.

Parteneriatul cu gigantul farmaceutic Eli Lilly, creatorul unui tratament inovator anti obezitate, aduce investiții de peste 330 de milioane de euro în Marea Britanie.

„Acest medicament va fi foarte util pentru persoanele care vor să slăbească, care au nevoie să slăbească și foarte important pentru economie, astfel încât oamenii să se poată întoarce la muncă. Trebuie să reducem presiunea asupra sistemului național de sănătate publică, aflat în criză după ani de subfinanțare”, a declarat prim-ministrul Keir Starmer.

Potrivit ultimelor studii, Regatul Unit se confruntă cu una dintre cele mai mari rate de obezitate din Europa, astfel că parteneriatul aprobat de Guvernul britanic era necesar.

La sfârșitul lunii august 2024, rata șomajului era de 4% în Marea Britanie, cu 1,39 milioane de persoane în vârstă de peste 16 ani fără loc de muncă. Dintre aceștia, 3.000 care suferă de obezitate vor fi înscriși în proiectul pilot pentru a putea vedea dacă medicamentul este eficient astfel încât să atingă o greutate normală și să revină în câmpul muncii, relatează Le Figaro.

CITEȘTE ȘI:

UE și Marea Britanie intensifică parteneriatul în materie de apărare și cer armistițiu în Orientul Mijlociu

Epava unui submarin britanic din Al Doilea Război Mondial a fost descoperită după 81 de ani. Ce secrete ascunde

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști