Marile organizații ale lumii devin SIMPLE ACRONIME. Lumea se schimbă cu viteză PREA MARE

Știrea momentului, pe plan internațional, este anunțul făcut de Qatar că va părăsi, din ianuarie anul viitor, Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC).

Statul arab a fost membru al OPEC timp de 57 de aniși anunță oficial că se va concentra pe producția și exportul de gaze naturale, fiind principalul exportator mondial de gaze lichefiate, cu o producție programată să crească de la 77 de milioane de tone la 110 milioane de tone pe an.

Dincolo de logica schimbării, corectă, anunțul Qatarului poate fi privit și prin prisma schimbării de optică în privința evoluției geopoliticii lumii și a modului în care organizațiile se adaptează (sau nu) la schimbare. Mai ales după criza economică din 2007-2008, o sumă de organizații care ani de zile s-au bucurat de o influență majoră în economia și în politica mondială înregistrează o reducere majoră, vizibilă, a puterii. Migrația polilor economici ai planetei, schimbările de pe scena politică, jocurile de interese, noile alianțe comerciale sau militare fac din OPEC, dar și din ONU, FMI, Banca Mondială sau – de ce nu? – UE doar niște simple acronime.

OPEC a fost o organizație care putea ține o lume întreagă în șahși invoc aici doar criza petrolieră din 1973-1974, când a instituit un embargou asupra Statelor Unite, Japoniei și Europei Occidentale, cu un impact uriaș asupra economiilor acestora și asupra prețului la pompă a benzinei. Ani de zile traderii urmăreau cu sufletul la gură reuniunile organizației cu sediul la Viena și fiecare silabă scoasă de un oficial sau altul însemna cenți buni de adăugat sau de scăzut la prețul petrolului.

Qatar will withdraw from OPEC in January to focus on its gas industry, the country”s energy minister said. The nation has been a member for nearly 6 decades. https://t.co/I6nQ0NkeOW

— The New York Times (@nytimes) December 3, 2018

Astazi, jocul la două capete al Rusiei, care vine și la întâlnirile de la Viena, dar își construiește și propria organizație de același tip, plus vestitul „peak oil” pe care tot nu-l atingem, plus problemele interne ale națiilor – vezi Venezuela sau Nigeria – plus avansul tehnologiei și intrarea în piață tot mai puternică a mașinilor electrice au erodat puterea și capacitatea a influența și a impune a organizației. Un recent comentariu al agenției Bloomberg evidenția tocmai faptul că OPEC a pierdut controlul asupra prețului petrolului, în condițiile în care acțiunile sau mesajele pe Twitter a trei oameni – președintele american Donald Trump, cel rus Vladimir Putin și prințul moștenitor saudit Mohammed Bin Salman – pot influența într-o măsură mult mai mare prețului petrolului, decât deciziile cartelului.

Sigur că fiecare dintre cei trei are propria agendă, spre deosebire de OPEC, care avea un scop comun. Împreună, cele trei state produc mai mult petrol decât cei 15 membri ai OPEC, iar toate trei statele și-au sporit livrările la niveluri record. Arabia Saudită vrea un nivel confortabil al prețului, Vladimir Putin joacă o carte a adaptabilității, iar Donald Trump inundă piața mondială cu hidrocarburi texane, așa că petrolul va avea un 2019 marcat de incertiturdini.

Just signed one of the most important, and largest, Trade Deals in U.S. and World History. The United States, Mexico and Canada worked so well together in crafting this great document. The terrible NAFTA will soon be gone. The USMCA will be fantastic for all!

— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) November 30, 2018

Tranziția anunțată de Qatar spre gaze naturale se înscrie în tendințele pieței mondiale a energiei de a miza din ce în ce mai mult pe gaze. British Petroleum estimează o majorare a consumului de gaze naturale de 28% până în 2035, o creștere a producției de gaze de șist, care ar urma să asigure două treimi din livrările mondiale și dubalarea producției americane în următorul deceniu și jumătate.

Întrebarea ce va face România în acest context și ce carte va juca este justificată, dar nu face obiectul acestui comentariu. Poate noua strategie energetică a României, aflată în acestă perioadă în dezbatere publică, va raspunde la această întrebare. Sau poate nu!

Revenind la organizații cărora le-a scăzut influența, să amintim ONU, care trebuia, din 1945, să asigure pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internațională și respectarea dreptului internațional. Formulările sunt din Cartea Națiunilor Unite și simpla lor enumerare te fac să te întrebi dacă organizația și-a atins scopurile. Ce influență mai au rezoluțiile Consiliului de Securitate, ce putere mai are colecția de vedete devenite ambasadori speciali, cât mai este dedicație și cât e, pur și simplu, marketing? Nu putem contesta uriașa muncă depusă în agențiile și instituțiile specializate ale organizației pentru combaterea sărăciei, a foametei sau pentru menținerea păcii. Dar, pe de altă parte, ONU pur și simplu nu a ținut pasul cu vremurile.

The European Committee of the Regions defends the role of local and regional governments in fighting climate change and demands for their voices to be heard along the UN climate process, write Karl-Heinz Lambertz and Markku Markkula. https://t.co/XsMlPmPuDh #EU #EUpol pic.twitter.com/HfHFQP1adm

— EUwatch 🇪🇺 (@EUwatchers) December 3, 2018

FMI-ului i s-au reproșat, de-a lungul timpului, atât de multe, încât discuția devine inutilă; implicarea în criza asiatică din 1997, experimentul argentinian din 2001 sau remarcile unor economiști influenți – precum Jeffrey Sachs sau Joseph Stiglitz – au făcut din organizația financiară internațională o țintă a nemulțumirilor, iar influența ei pare a se manifesta acum mai mult în zona analizelor și previziunilor. Nici scandalurile și investigațiile în care au fost implicați Christine Lagarde și precedesorii săi Rodrigo Rato și Dominique Strauss-Kahn nu au ajutat-o prea mult.

Despre Banca Mondială putem discuta în termeni asemănători.

Într-un clasament al schimbării și al vitezei cu care se petrece aceasta, companiile sunt pe primul loc, împinse de concurență, urmate de societatea civilă și de familie, toate având viteze rezonabile și putere de adaptare.

În zona lentă a schimbării apar sindicatele, pietrificate în mentalitățile revoluției industriale, urmate de sistemul de învățământ, de entitățile din guvernarea globală, ONU, FMI sau Organizația Mondială a Comerțului, pe ultimele două locuri se află structurile politice – partide, parlamente, guverne, iar cel mai lent se mișcă Justiția.

Trăim sfârșitul globalizării și am intrat într-o epocă dominată de xenofobie și naționalism, în care diplomația este înlocuită de forță, în lume apar noi giganți economici, populația lumii s-a triplat și speranța de viață s-a dublat, avem schimbările climatice și tehnologie galopantă. Fiecare pentru sine pare a fi noua regulă.

WATCH | Steve Bannon superbly blasts @maitlis for her assumption that the electing of populist parties in Europe equals the end of „liberal democracies”.

„The BBC is in meltdown. Guess what? The globalisation project that YOU promoted was wrong. It’s time to embrace that!” pic.twitter.com/ie6nZTJHom

— Leave.EU (@LeaveEUOfficial) May 24, 2018