Marine Le Pen cere demisia lui Francois Hollande și a lui Manuel Valls

Publicat: 17 11. 2015, 22:52

Întrebată, în cursul unei emisiuni la postul tv France 2, despre măsurile luate de Administrația Francois Hollande după atentatele de la Paris, Marine Le Pen, liderul principalei formațiuni de opoziție din Franța, a declarat: „Măsurile anunțate sunt foarte slabe”.

Retragerea cetățeniei, intensificarea controalelor la frontiere și monitorizarea atentă a islamiștilor reveniți din Siria sunt propuneri făcute de mult timp de Frontul Național, a subliniat liderul formațiunii de extremă-dreapta.

„Problema acestui Guvern, dar și a celor precedente, este că atunci când încep să meargă pe calea cea bună se opresc la jumătatea drumului”, a subliniat politicianul naționalist.

„Politica Franței în materie penală nu este la nivelul la care ar trebui să fie”, a adăugat Marine Le Pen, apreciind că prelungirea stării de urgență nu folosește la nimic. „La ce folosește?! La arestarea a 23 de persoane?!”, a continuat Le Pen.

„Dacă actuala Administrație ar avea un pic de onoare și-ar prezenta demisia”, a subliniat Marine Le Pen.