Marine Le Pen, imaginea unei extreme drepte cuceritoare

Această femeie în vârstă de 45 de ani, blondă și cu trăsături dure, se pregătește pentru alegerile prezidențiale din 2017, după ce a câștigat pariul pe care l-a pus: să „arunce în aer” atât UMP-ul, cel mai important partid al opoziției de dreapta, cât și Partidul Socialist aflat la putere, plasându-se în „centrul de greutate” al peisajului politic francez.

Cea mai tânără dintre cele trei fiice ale lui Jean-Marie Le Pen, unul dintre principalii fondatori ai FN în 1972, ea nu ar fi urmat să intre în viața politică.

Sora sa, Yann, dar mai ales Marie-Caroline, ar fi urmat să preia ștafeta unei formațiuni dominate timp de aproape 40 de ani de către Jean-Marie Le Pen.

Însă viața politică a FN și sciziunile de la sfârșitul anilor ’90 au deschis calea acestei avocate, care a încercat încă din 1993, la vârsta de 24 de ani, să fie aleasă deputată la Paris.

Tatăl său o pregătește timp de mai mulți ani, în cadrul Serviciului Juridic al FN, după care o prezintă în fața camerelor de luat vederi. FN va reprezenta „un refugiu, apoi o rampă de lansare”, scrie jurnalistul Romain Rosso într-o biografie a lui le=”background:#ff0″>Marine Le Pen.

Ea produce o impresie puternică încă de la 5 mai 2002, seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în care s-a calificat tatăl ei, scrutin pe care-l va pierde cu brio în fața lui Jacques Chirac. Ea este cea care dă tonul, afirmând că „Franța s-a transformat în lagăr de reeducare psihologică”, referindu-se la manifestațiile uriașe de stradă din țară care spuneau „nu” FN.

– Altă imagine?

Devenind tot mai puternică în umbra unui tată care îmbătrânește, ea se impune în ianuarie 2011 la conducerea FN.

Presa franceză vorbește, la acest moment, despre operațiunea de „de-diabolizare”. Le Pen răspunde că ea vrea „să ofere o imagine diferită caricaturii” făcute, în opinia, FN.

Este vorba despre debarasarea, cel puțin parțial, de activiști antisemiți, nostalgici ai Algeriei franmceze, chiar ai regimului colaboraționist (cu Germania) de la Vichy și de catolici integriști care au fost, timp de peste 30 de ani, cadre în FN, moștenitorul unei tradiții a extremei drepte născute în secolul al XIX-lea.

Spre deosebire de tatăl ei, al cărui program economic era redus și neglijat în favoarea diatribelor vizând imigranții, le=”background:#ff0″>Marine Le Pen „aderă” la îngrijorările francezilor „declasați”, acești „uitați” ai politicii care văd șomajul depășind 10% și puterea de cumpărare scăzându-le.

Prin ieșirea din zona euro și protecționism, președinta FN încearcă să pară mai credibilă în domeniul economic.

Repetiția generală în vederea alegerilor europene – alegerile municipale din martie – i-a permis, prin obținerea victoriei în zece orașe, să-și reafirme voința de a-și „normaliza” partidul, prezentându-l ca fiind capabil să „gestioneze” fără „ideologie”.

Marine Le Pen nu ezită, totodată, să-i citeze pe Jaurès sau pe generalul de Gaulle.

Voind să organizeze „invazia fluxurilor migratorii”, ea preferă de-acum ca mai degrabă să atace „mondializarea” decât „străinii”. Francezii „vor să fie protejați față de mondializarea sălbatică”, a declarat ea duminică.