MASACRU într-un apartament din Sofia. Cinci membri ai aceleiași familii, găsiți înjunghiați și ciuruiți de gloanțe
Poliția bulgară a anunțat vineri că a descoperit cadavrele înjunghiate și ciuruite de gloanțe ale celor cinci membri ai aceleiași familii, într-un apartament din Sofia, relatează AFP.
Potrivit presei, unul dintre cei doi fii, în vârstă de 27 de ani, care pare că suferea de o tulburare mentală, ar fi comis masacrul, după care s-ar fi sinucis, un scenariu care nu este, totuși, confirmat de către poliție.
Un vecin, care se ocupa uneori de bunică, în vârstă de 79 de ani, și care avea o cheie de la apartament, a descoperit cadavrele joi seara, a precizat comisarul Valeri Iordanov, șeful Poliției din Sofia, pentru postul public de televiziune.
Familia nu era cunoscută cu probleme. Tatăl, în vârstă de 55 de ani, a lucrat în armată și deținea o pușcă, iar mama, în vârstă de 54 de ani, la Ministerul de Interne.
Vecinii au remarcat, totuși, tulburări de natură psihiatrică ale celor doi fii, în vârstă de 21 și, respectiv, 27 de ani, a declarat el, fără să ofere alte precizări.
„Poliția nu este încă în măsură să se pronunțe asupra modului în care a izbucnit conflictul și care a fost ultimul supraviețuitor”, a declarat Iordanov, adăugând că o anchetă este în curs.
Un cuțit și o pușcă aparținând tatălui au fost descoperite la locul crimei, a mai declarat comisarul.