Masacru la Mosul cu autor neclar – SUA sau Statul Islamic. Peste 100 de civili au murit în urma unui bombardament

Publicat: 26 03. 2017, 13:57
Actualizat: 26 03. 2019, 01:24

Dacă bilanțul se confirmă, atacul aerian din data de 17 martie ar reprezenta cel mai distructiv incident de când Statele Unite au început campania aeriană împotriva rețelei teroriste Stat Islamic.

O evaluare inițială a arătat că, la cererea forțelor irakiene, avioanele coaliției coordonate de SUA au atacat militanți și echipamente ale Statului Islamic în zona de vest a orașului Mosul, potrivit unui comunicat al coaliției.

Potrivit locuitorilor din zonă, atacul s-a soldat cu decesul a peste 137 de persoane, inclusiv mai multe femei și copii.

Oficiali irakieni din cadrul serviciilor de urgență au comunicat că au fost descoperite 83 de cadavre sub dărîmăturile unei clădiri distruse, însă echipajele de salvare continuă să cerceteze zona.

Oficialii americani au anunțat că o anchetă a fost deschisă în acest caz, însă au evitat să confirme informațiile privind victimele din rândurile civililor.

„Scopul nostru a fost mereu să avem zero victime civile, însă coaliția nu-și va abandona angajamentul față de partenerii irakieni din cauza tacticilor inumane ale SI, care terorizează civilii, folosind scuturi umane și luptând în interiorul unor zone protejate, cum ar fi școli, spitale, situri religioase și cartiere civile”, se afirmă într-un comunicat al coaliției internaționale care luptă împotriva rețelei teroriste Stat Islamic (SI)

Duminică însă, armata irakiană a anunțat că a găsit 61 de cadavre într-o clădire prăbușită în zona afectată unde au murit civilii, care însă nu prezintă urme de bombardamente aeriene. Pereții clădirii erau minați cu bombe instalate de Statul Islamic. La mică distanță de clădire se afla și un vehicul transformat în bombă.

Irak a anunțat duminică întreruperea ofensivei aeriene a Coaliției împotriva Statului Islamic, condusă de SUA, la care participă mai multe state NATO, printre care Marea Britanie sau Australia, până când circumstanțele masacrului civil de la Mosul sunt lămurite.

La fel ca alte raiduri aeriene în sprijinul forțelor terestre irakiene, atacul din data de 17 martie a fost aprobat de un centru de comandă american din Irak sau din alte zone ale Orientului Mijlociu, au anunțat oficialii americani, care au precizat că astfel de operațiuni militare nu au nevoie de aprobarea Casei Albe.

Creștera numărului de victime civile în cursul bătăliei pentru eliberarea orașului Mosul provoacă îngrijorări, atât în rândul organizațiilor umanitare, cât și în rândul oficialilor irakieni.

Vicepreședintele irakian Osama al-Nujaifi, originar din Mosul, a descris incidentul drept o „catastrofă umanitară” pe care a pus-o pe seama raidurilor aeriene ale coaliției coordonate de SUA și utilizarea excesivă a forței de către trupele militare irakiene.

Forțele irakiene, sprijinite de coaliția internațională împotriva Stat Islamic, au declanșat în februarie o operațiune majoră de eliberare a zonei de vest a Mosului, după ce anterior au eliminat militanții SI din partea de est a orașului.

Președintele american Donald Trump a declarat în repetate rânduri că va intensifica acțiunile militare împotriva Stat Islamic, promițând că va eradica organizația teroristă.