Măsuri antiteroriste în Italia după arestarea unor sirieni cu false cărți de identitate române
Potrivit autorităților din regiunea Puglia (sudul Italiei), patru imigranți sirieni au fost arestați duminică după ce au fost depistați că aveau cărți de identitate române. Încă un sirian avea un document de identitate ceh. Surse citate de ziarul La Repubblica au declarat că cei patru sirieni au prezentat cărți de identitate române și au reușit să intre în Italia, fiind cazați într-un centru pentru refugiați. Însă carabinierii au observat că pretinșii români aveau practici religioase musulmane, astfel că la reverificare s-a depistat că documentele de identitate române erau false.
În contextul în care autoritățile se tem că militanți ai grupului terorist Stat Islamic ar putea intra în Italia infiltrându-se printre imigranții veniți pe mare, Prefectura din Lecce a organizat miercuri o reuniune a șefilor poliției prezidată de Giuliana Perrotta, prefectul provincial. Autoritățile intenționează să intensifice verificările pentru a evita intrarea teroriștilor în Italia.
Serviciile secrete italiene au avertizat că există riscul ca teroriști ai grupului Stat Islamic din Libia să încerce să ajungă în Italia pe cale maritimă, infiltrându-se printre miile de imigranți veniți săptămânal.
Ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, a lansat un apel la prudență și la vigilență. „Deocamdată, nu s-a demonstrat nicio corelație între terorism și imigrație, dar nimic nu poate fi exclus”, a spus Alfano.
Angelino Alfano a cerut o intervenție militară a Alianței Nord-Atlantice, sub mandat ONU, în Libia, pentru distrugerea pozițiilor grupului terorist Stat Islamic, care a decapitat 21 de ostatici creștini. Ministrul italian al Apărării, Roberta Pinotti, a anunțat că Italia este pregătită să participe cu 5.000 de militari la orice operațiune internațională de stabilizare a Libiei.