Matteo Renzi a demisionat: „La revedere! Și mulțumesc!”

Publicat: 07 12. 2016, 20:55

„Le spun tuturor «La revedere». Și mulțumesc!”, a transmis Matteo Renzi.

„Legea bugetului pe anul 2017 a fost aprobată de Senat. Cred că este o lege bună (…). În seara aceasta, la ora 19.00 (20.00, ora României), voi merge la Palatul Quirinale pentru a formaliza demisia din funcția de prim-ministru. Au fost o mie de zile extraordinare, mulțumesc tuturor, trăiască Italia!”, anunțase Matteo Renzi în urmă cu câteva ore.

Referindu-se la identificarea unor soluții pentru depășirea crizei politice, Renzi a precizat: „Fie toate partidele vor forma un nou guvern, fie vor fi alegeri anticipate. Partidul Democrat nu se teme de vot”.

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a anunțat, duminică seară, că a luat decizia de a demisiona, după ce majoritatea cetățenilor italieni au respins, prin referendum, reformele constituționale propuse.
„Îmi asum înfrângerea. Însă cine luptă pentru o idee nu poate pierde. Nu a pierdut grupul care a susținut ideile mele, am pierdut eu. Îi îmbrățișez pe toți cei care m-au susținut. Nu am reușit să vă aduc victoria. Am făcut tot ce se putea face. (…) Eu cred în democrație. Cred în Italia. Am propus simplificarea sistemului parlamentar. Aceasta a fost reforma propusă la referendum. Nu am fost convingător. Experiența Guvernului meu se încheie aici”, a declarat Matteo Renzi în cursul nopții de duminică spre luni, într-un discurs transmis în direct de postul tv SkyTG24. „Mâine dimineață (luni – n.red.) voi ajunge la ședința de guvern, voi mulțumi pentru colaborare, apoi îi voi prezenta oficial demisia mea președintelui țării. Voi rămâne în funcție până când va decide președintele” Sergio Mattarella, a adăugat Matteo Renzi duminică seară.

Luni, Matteo Renzi a decis, la solicitarea președintelui Sergio Mattarella, să amâne depunerea oficială a demisiei până după aprobarea bugetului țării. Matteo Renzi s-a deplasat luni seară la sediul Președinției Italiei, cu intenția de a-i înmâna formal demisia președintelui Sergio Mattarella. Însă președintele țării i-a cerut să depună demisia abia după aprobarea de către Parlament a Legii bugetului pe anul 2017. Matteo Renzi a dat curs solicitării. „Fac acest lucru dintr-un simț al responsabilității și pentru a se evita o stare de provizorat”, a transmis Matteo Renzi.

Majoritatea cetățenilor italieni au votat împotriva amendamentelor constituționale propuse de Guvernul condus de Matteo Renzi (centru-stânga). Cetățenii italieni au fost chemați la urne duminică pentru a aproba modificarea Constituției în sensul reducerii atribuțiilor Senatului și a reconfigurării raportului de puteri între Guvernul central și autoritățile regionale. Guvernul Matteo Renzi a propus reducerea numărului parlamentarilor, transformarea Senatului în cameră parlamentară reprezentând regiunile și sporirea prerogativelor Camerei Deputaților în hotărâri legislative naționale. Printre propuneri se număra desființarea Consiliului Național pentru Afaceri Economice și Muncă (CNEL), precum și dizolvarea provinciilor, subdiviziunile regiunilor italiene.