Matteo Renzi avertizează Marea Britanie: Îi va fi imposibil să obțină mai multe drepturi decât statele din afara UE
Matteo Renzi a afirmat că procesul de ieșire al Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi „unul extrem de dificil”, dar problemele pot fi rezolvate numai în urma inițierii procedurii de ieșire.
Acesta a adăugat că votul pro-Brexit a fost „o decizie foarte proastă”, dar că trebuie respectată.
Matteo Renzi a spus că a fost șocat și întristat de rezultatul referendumului, dar democrația trebuie respectată.
Întrebat dacă poate exista „flexibilitate” în privința libertății de circulație și accesului la piața liberă, acesta a afirmat: „Cred că este o dezbatere foarte interesantă, pentru că este vorba de conceptul regulamentului Uniunii Europene”. Potrivit acestuia, însă, dezbaterea poate avea loc numai după ce Marea Britanie va invoca articolul 50 și a avertizat că „va fi imposibil ca britanicii să obțină mai multe drepturi decât celelalte persoane ce fac parte din state ce nu sunt membre ale Uniunii Europene”.