Prima pagină » Știri externe » May cere „negocieri accelerate” pentru Brexit: Suntem gata să intensificăm ritmul discuțiilor

May cere „negocieri accelerate” pentru Brexit: Suntem gata să intensificăm ritmul discuțiilor

May cere „negocieri accelerate
Detalii pe Gândul.

„Suntem gata să intensificăm ritmul negocierilor. Nu s-a stabilit nimic oficial, dar este un subiect pe care îl putem propune. De obicei, la negocieri, pe măsură ce trece timpul se observă o creștere a ritmului”, a declarat o purtătoare de cuvânt a lui May, citată de DPA. Executivul britanic vrea intensificarea discuțiilor, de la o dată pe lună, la întrevederi săptămânale. 

În urma celei mai recente runde de negocieri rezultatele nu au fost, însă, cele mai fructuoase. Cel puțin asta reiese din declarațiile negociatorului șef pentru Brexit, care a transmis atunci că Marea Britanie vrea un acord „imposibil” în care să păstreze beneficiile de membru al UE, în ciuda ieșirii din blocul comunitar. Michel Barnier a spus că Regatul Unit pare că nu ia în considerare cu „suficientă profunzime” consecințele părăsirii UE și că se pare că britanicii au o anume „nostalgie” în negocierea poziției sale în cadrul înțelegerii care va fi semnată pentru Brexit.

„Nu am înregistrat progrese decisive pe niciun subiect de importanță majoră”, a declarat Barnier în fața reporterilor, cu toate că secretarul pentru Brexit, David Davis, a adoptat un ton mai pozitiv spunând că „această săptămână foarte stresantă de negocieri a adus evoluții concrete”.

„Marea Britanie vrea să recapete controlul, vrea să seteze propriile standarde și reguli, dar și ca acestea să fie recunoscute automat în UE, asta scrie în documentele aduse de partea britanică. Aceste cerințe sunt pur și simplu imposibil de îndeplinit, nu poți fi în afara pieței unice și să-i setezi ordinea legală”, a spus Michel Barnier în conferința de presă organizată pentru a marca finalul ultimei runde de negocieri.

Acesta a reiterat și că urmările, atât pentru cetățeni, cât și pentru consumatori și pentru mediul de afaceri vor fi unele importante: „Poate că nu toate aspectele au fost dezbătute în suficientă profunzime în Regat, dar acum este momentul să explice tot ce implică ieșirea din Uniunea Europeană și părăsirea pieței unice și care sunt consecințele ieșirii de pe piața unică. Atunci când am citit unele dintre documentele înmânate de Davis în numele guvernului britanic, în unele dintre propuneri am văzut un soi de nostalgie în forma specifică a unor solicitări, în sensul că-și doresc păstrarea unor beneficii ale UE și ale pieței unice fără să fie parte din acestea. Așa cum am mai spus, Brexit înseamnă Brexit, dacă asta implică părăsirea pieței unice, vor exista consecințe”, a mai spus acesta. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum