Medicul Cătălin Denciu, pe lista eroilor din 2020 în Belgia. A fost ales de jurnaliștii televiziunii publice
Medicul român Cătălin Denciu, de la spitalul din Piatra Neamț, a fost inclus de jurnaliștii televiziunii publice din Belgia pe lista eroilor anului 2020.
Medicul român Cătălin Denciu de la spitalul din Piatra Neamț este în lista eroilor anului 2020. Jurnaliștii belginei l-au inclus pentru sacrificiul pe 14 noiembrie, atunci când a izbucnit incendiul în secția de terapie din spital și a intrat în flăcări pentru a salva cât mai multe vieți. Asta chiar dacă a ajuns cu arsuri de gradul II și III să fie transportat la un spital militar din Belgia”, a transmis Tatiana Kristal, corespondent Aleph News.
Pe cine au mai trecut jurnaliștii belgienii pe lista eroilor din 2020
- Doctorul Li Wenliang (34 de ani) din Wuhan, China, entru faptul că a încercat să-și alerteze colegii și autoritățile despre pericolul coronavirusului. Pentru fapta sa el a fost arestat, că ar fi răspândit informații false. Medicul chinez a fost chiar el însuși victimă a COVID-19 și a murit pe 6 februarie 2020.
- Căpitanul Tom Moore, veteran britanic al celui de-Al Doilea Război Mondial, care s-a remarcat prin curajul de a face o campanie de strângere a 20 de milioane de lire pentru asociațiile care sprijină angajații din sănătate și voluntari, bani care au ajuns la pacienții Covid. Chiar dacă are 99 de ani și se deplasează cu ajutorul unui cadru de mers, el a făcut în grădina sa 100 de trasee a câte 25 de metri.
- Tânăra belgiancă Celie Desmeth, care a împins 600 de km o roabă prin toată țara cu scopul de a strânge fonduri pentru o fundație care îndeplinește dorințele copiilor grav bolnavi.
- Activista Loujain al-Hathloul, din Arabia Saudită, care luptă pentru drepturile femeilor. Ea a dus un adevărat război cu autoritățile, pentru dreptul femeilor să poată conduce mașina. A fost condamnată la închisoare printr-o lege saudită anti-terorism, prin care de fapt sunt pedepsiți apărătorii drepturilor omului. În închisoare ea a fost victimă a violenței, torturii și abuzurilor sexuale.
- Actrița Adele Haenel, pentru curajul de a spune „rușine” întregii comunități cinematografice pentru că tratează superficial subiectul abuzurilor și violurilor din industria filmului.