Statuia poartă o copie a inelului de logodnă al lui Meghan Markle și este îmbrăcată într-o rochie verde asemănătoare celei pe care fosta actriță americană a purtat-o când și-au anunțat logodna, în noiembrie 2017.
Statuia a fost așezată lângă cea a lui Harry, inaugurată cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a acestuia și care a suferit niște modificări între timp, deoarece prințul poartă în prezent barbă.
„Muzeul Madame Tussauds, cunoscut la nivel mondial, va primi, în mai 2018, o viitoare prințesă, o viitoare mireasă și fostă regină a tribunalului”, a anunțat, în martie, directorul instituției, Edward Fuller, aluzie la rolul de avocată jucat de aceasta în serialul de televiziune „Costume/ Suits”.
Căsătoria prințului Harry se anunță a fi cel mai urmărit eveniment de gen al anului în Marea Britanie.
În martie, Meghan Markle a fost botezată în Biserica anglicană, într-o ceremonie secretă, la care au asistat logodnicul ei și câțiva membri ai familiei acestuia. Convertirea la acest rit era necesară înainte de căsătoria cu prințul Harry, nepotul reginei Elizabeth a II-a. Regina este, printre altele, și șef al Bisericii anglicane. Markle, care era protestantă, a primit confirmarea imediat după botez.
Totodată, regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii și-a dat consimțământul formal pentru căsătoria prințului Harry. „Îmi dau consimțământul pentru (încheierea) unui contract de căsătorie între nepotul meu iubit Harry Charles Albert David de Wales și Rachel Meghan Markle”, a scris regina într-o scrisoare transmisă pe 14 martie Consiliului său privat.
Potrivit legii britanice, persoanele care figurează între primii șase moștenitori în ordinea de succesiune la tron trebuie să obțină consimțământul formal al reginei înainte de căsătorie. În prezent, prințul Harry este al șaselea în ordinea de succesiune, după tatăl său, prințul Charles, fratele său, prințul William, și copiii pe care acesta îi are cu ducesa Catherine, prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis.