Bill și Melinda Gates divorțează după 27 de ani de căsnicie. Mulți au fost șocați de această veste, însă apropiații cuplului încep să vorbească în presa de peste Ocean despre motivele care au dus la despărțire. Și nu sunt puține, pare-se, dimpotrivă. Astfel, conform jurnaliștilor americani, Melinda și-a pregătit „planul” încă din 2019. Acum doi ani ar fi făcut pasul decisiv, îngrijorată de relațiile pe care soțul ei le avea cu Jeffrey Epstein, controversatul miliardar condamnat pentru pedofilie.
Bill Gates avea și obiceiul de a pleca an de an în vacanță cu fosta iubită. Doar el și Ann Winblad, fără alți însoțitori. Ambii căsătoriți, ambii singuri pentru câteva zile, departe de familii și prieteni apropiați, scriu jurnaliștii americani.
Despărțirea de Bill Gates nu reprezintă și o problemă de ordin financiar pentru Melinda. Din contră, zic cei de la Bloomberg, care scriu că una dintre companiile de investiții din „Imperiul Gates” i-a transferat acțiuni de peste 1,8 miliarde de dolari Melindei imediat ce a făcut anunțul că divorțează.
Miliardarul Jeffrey Epstein s-a sinucis în închisoare, dar există în continuare multe semne de întrebare referitoare la gestul său. Controversatul om de afaceri fusese închis pentru acuzații de pedofilie. În ancheta cazului său au apărut numeroase nume de personalități, printre cei implicați figurând și Prințul Andrew, fiul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Jeffrey Epstein a fost prieten apropiat cu Bill Gates. Acum, publicațiile americane scriu că acesta ar fi motivul pentru care Melinda Gates se gândea la divorț încă din 2019. Ea a început să colaboreze cu avocaţii pe subiectul despărțirii fiind îngrijorată de relaţiile soţului cu Epstein.
Printre alte motive invocate de Melinda se regăsește și legătura bizară dintre Bill Gates şi fosta iubită, Ann Winblad. Anual, afaceristul îşi petrecea o vacanţă de câteva zile doar cu Ann Winblad, fapt cunoscut de familie și chiar acceptat. La rândul său căsătorită, Ann Winblad a acceptat să aibe o astfel de relaţie de prietenie cu Bill Gates.
Într-un interviu acordat în 1997 revistei Time Magazine, co-fondatorul Microsoft mărturisea că pasiunea pentru biotehnologie l-a apropiat de Winblad. Iar înainte să se însoare cu Melinda, Bill chiar i-a cerut mâna fostei iubite! „Am păstrat prietenia şi ne-am împărtăşit gândurile despre lume şi despre noi înşine”, dezvăluia în 2020 și Ann Winblad (70 de ani), fost consultant pentru IBM şi Microsoft.