Liderii Comisiei de investigație din Camera Reprezentanților privind implicarea Rusiei în campania electorală americană, republicanul Michael Conaway și democratul Adam Schiff, au transmis o solicitare de acces la copii ale stenogramelor întocmite de James Comey.
Totodată, congresmenii au trimis o solicitare separată către consilierul Casei Albe Don McGahn, pentru a furniza orice înregistrare pe care Administrația Trump o are în legătură cu întrevederile dintre președinte și fostul director al FBI. Camera Reprezentanților a stabilit termenul de 23 iunie pentru transmiterea înregistrărilor audio sau a stenogramelor.
Comisia pentru Informații a Senatului a redactat în schimb o cerere către profesorul de drept Daniel Richman de la Universitatea Columbia, cel care a primit rapoartele întocmite de James Comey pentru a le înainta jurnaliștilor de la New York Times. Comey a confirmat că Richman este prietenul căruia i-a transmis materialele.
Potrivit surselor CNN, Richman se află în contact cu Comisia de Informații a Senatului prin intermediul procurorului special Robert Mueller, care se ocupă cu investigarea interferențelor Rusiei în alegerile prezidențiale și a presupuselor legături dintre membri ai echipei de campanie Trump și persoane influente de la Moscova.
„Subiectul va fi abordat în cursul zilei de luni”, a transmis sursa. Nu este clar dacă asta înseamnă că rapoartele lui James Comey vor fi trimise luni către Congres.
Joi, în timpul audierilor din Comisia pentru Informații a Senatului SUA, James Comey a declarat că „bunul simț” i-a dictat să-și documenteze fiecare dintre cele nouă conversații cu Donald Trump, dintr-o multitudine de factori: circumstanțe, subiectele discutate și natura președintelui. Comey susține că a simțit că „va veni o zi când va fi necesară o stenogramă a discuțiilor”, nu doar pentru a se apăra, ci pentru a apăra integritatea FBI.
Fostul director al FBI, demis de către Donald Trump, a subliniat că s-a temut de faptul că președintele ar putea să mintă în privința conversațiilor și că speră să existe și înregistrări. „Simțul meu comun mi-a transmis ce se întâmplă în această situație, că el caută să obțină ceva în schimbul menținerii mele în funcție. Am simțit că depinde de cum reacționez eu, dacă voi demonstra loialitate”, a spus Comey.