Membrii trupei Eagles of Death Metal, primele declarații după atentatele din Paris

Publicat: 22 11. 2015, 15:54

Rockerii americani se aflau pe scena sălii Bataclan atunci când teroriștii au deschis focul asupra spectatorilor. După ce au reușit să scape din acel carnagiu și să ajungă cu bine în Statele Unite, rockerii californieni din trupa Eagles od Death Metal au acceptat, pentru prima dată, să vorbească despre acele momente îngrozitoare, în fața camerelor de filmat. Solistul princial Jesse Hughes, alături de colegul său Joshua Homme, care nu a participat la concertul din Paris, i-au dezvăluit fondatorului revistei Vice, cu voci tremurânde, că mai multe victime ale atacului terorist s-au ascuns în cabina trupei, înainte de a fi împușcați mortal.

Grupul californian are legături strânse cu revista Vice. Jesse Hughes a prezentat și una dintre emisiunile de pe postul muzical deținut de revista Vice, intitulat Noisey. Revista Vice a publicat online un fragment de 30 de secunde din interviu. Versiunea completă a interviului va fi difuzată săptămâna viitoare.

„Mai multe persoane s-au ascuns în cabina noastră, dar teroriștii au reușit să intre și să îi omoare pe toți, cu excepția unui băiat care s-a ascuns sub jacheta mea din piele”, a spus Jesse Hughes.

„Oamenii se prefăceau că erau morți și erau foarte speriați. Unul dintre motivele pentru care atât de mulți oameni au fost uciși a constat în faptul că ei nu voiau să își abandoneze prietenii. Mulți oameni s-au așezat în fața altora, pentru a-i apăra”, a adăugat rockerul american.

Într-un comunicat oficial publicat joi, membrii trupei Eagles of Death Metal s-au declarat „îngroziți” și au spus că încă nu au reușit „să treacă peste ceea ce s-a întâmplat”.

„Deși suntem uniți în durere cu victimele, fanii, familiile victimelor și cu locuitorii din Paris și cu toți aceia care au de suferit de pe urma terorismului, suntem totuși mândri că putem să facem față acestei tragedii împreună, alături de noua noastră familie, fiind de acum înainte uniți de un obiectiv comun, acela al iubirii și al compasiunii”, au declarat membrii trupei americane, care și-a anulat toate concertele pe care le avea programate în turneul ei european.

De asemenea, formația americană i-a adus un omagiu lui Nick Alexander, care vindea produse promoționale cu sigla Eagles of Death Metal și celor trei angajați ai casei de discuri Universal – Thomas Ayad, Marie Mosser și Manu Perez. Toți cei patru figurează pe lista celor 89 de persoane care au fost asasinate în sala Bataclan.

Sweet Stuff Foundation, organizația de caritate înființată de Joshua Homme, a anunțat că toate donațiile primite până la sfârșitul anului vor fi donate familiilor victimelor decedate în acest atentat terorist.

Rockerul american a înființat acea fundație în 2013, pentru a-i ajuta pe muzicienii (și familiile lor) profesioniști afectați de boli și dizabilități.

Joshua Homme este fondatorul și solistul unei alte trupe rock celebre, Queens of the Stone Age. El a înființat grupul Eagles of Death Metal, în 1998, alături de Jesse Hughes.

Atacul terorist din sala Bataclan a fost urmat de alte atacuri cu arme armate comise în capitala Franței, care s-au soldat în total cu 130 de morți.