Membru al Congresului SUA, rănit într-un accident. Un tren în care se aflau mai mulți oficiali americani a lovit un camion. Cel puțin o persoană a murit. UPDATE
UPDATE 20:27: „Sunt puțin în stare de șoc. Am și unele dureri”, a declarat Chuck Fleischmann prin telefon în timp ce era transportat spre spital.
Senatorul republican Bill Cassidy, care era în tren, a transmis prin Twitter că în camionul lovit de tren erau trei persoane. Una a murit, iar celelalte două sunt rănite, una fiind în stare gravă.
Imediat după coliziune, în zonă au apărut agenți ai serviciilor secrete în uniforme de culoare neagră, dotați cu arme automate. Agenții au securizat trenul și au efectuat căutări în pădurile din zonă pentru a se asigura că nu erau indivizi periculoși.
„Agenții au înconjurat trenul și au instituit un perimetru de securitate, având asupra lor arme automate”, a declarat un angajat al serviciilor de intervenție.
Autoritățile americane cercetează circumstanțele producerii incidentului.
Accidentul a avut loc miercuri la o trecere la nivel cu calea ferată din zona Crozet, în statul Virginia. Un tren Amtrak în care erau congresmeni a lovit un camion care transporta deșeuri.
O persoană din camion a murit, iar alta este în stare gravă în urma accidentului.
În tren se aflau numeroși congresmeni care urmau să ajungă la în stațiunea Greenbrier, situată în statul Virginia de Vest, unde va avea loc o reuniune informală a politicienilor republicani la care va participa inclusiv președintele Donald Trump.
Casa Albă a comunicat că niciun membru al Congresului, nici asistenții acestora nu au fost răniți grav în accident.
„Președintele a fost informat despre situația din statul Virginia și este ținut la curent. S-a confirmat moartea unei persoane și rănirea gravă a alteia”, a declarat Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.