Merkel și Hollande, apel la UE: Există provocări din partea Administrației Donald Trump

Publicat: 28 01. 2017, 09:53
Actualizat: 29 03. 2019, 10:59

„Europa se confruntă cu provocări interne și externe majore pe care le putem contracara doar prin colaborare. Avem nevoie de un angajament comun clar la nivelul Uniunii Europene față de ceea ce am realizat, față de valorile liberal-democrate ale democrațiilor noastre”, a declarat Angela Merkel într-o conferință de presă organizată alături de Francois Hollande.

Merkel a atras atenția că UE trebuie să facă față unoi noi provocări.

„Pe plan internațional, observăm că lumea se schimbă în mod radical și rapid. În acest context, soluțiile europene sunt preferabile soluțiilor naționale”, a insistat Angela Merkel.

Ascensiunea populismului reprezintă o provocare majoră pentru Uniunea Europeană, a atras atenția, la rândul său, președintele Franței, Francois Hollande.

„Ca să fiu foarte sincer, amenințările la adresa Europei nu vin doar din afară. Vin și din interior. Acest lucru înseamnă ascensiunea extremiștilor care utilizează factori externi pentru a provoca daune în interior”, a precizat Hollande.

Hollande s-a referit și la Donald Trump.

„Există și provocări din partea Administrației Donald Trump la adresa reglementărilor comerciale și la adresa poziției noastre privind soluționarea conflictelor la nivel internațional”, a subliniat Francois Hollande, citat de site-urile TagesSchau.de și LeVif.be.