Prima pagină » Știri externe » MESAJ DUR al comisarului european pentru Justiție, Viviane Reding, pentru Guvernul Ponta: „Acțiunile din ultimele zile amenință șansele României la Schengen”

MESAJ DUR al comisarului european pentru Justiție, Viviane Reding, pentru Guvernul Ponta: „Acțiunile din ultimele zile amenință șansele României la Schengen”

MESAJ DUR al comisarului european pentru Justiție, Viviane Reding, pentru Guvernul Ponta:
Acțiunile Guvernului de la București din ultimele zile amenință șansele României de a adera la spațiul Schengen și ar putea amâna integrarea deplină în UE, susține comisarul european pentru Justiție Viviane Reding, citată de Financial Times în ediția electronică.

Acțiunile Guvernului de la București din ultimele zile amenință șansele României de a adera la spațiul Schengen și ar putea amâna integrarea deplină în UE, susține comisarul european pentru Justiție Viviane Reding, citată de Financial Times în ediția electronică.

Comisarul european pentru Justiție Viviane Reding a declarat marți pentru Financial Times că fără o revenire rapidă asupra măsurilor luate de premier în ultimele zile – inclusiv revocarea unei ordonanțe de urgență care reduce atribuțiile Curții Constituționale și reinstaurarea în funcție a avocatului poporului – șansele României de a adera la Shengen ar putea fi prejudiciate.

România și Bulgaria se află încă sub monitorizarea UE, care vrea să se asigure că în acest fel sistemele judiciare din cele două țări se vor apropia de normele europene și că eforturile de combatere a crimei organizate și a corupției vor fi intensificate. Reding a declarat că monitorizarea ar putea fi extinsă dacă România nu va reveni asupra acțiunilor sale.

„Dacă nu vor fi asigurări foarte credibile și acțiuni concrete din partea Guvernului român în privința restabilirii statului de drept în România, țara ar putea pierde ani întregi în procesul de integrare deplină în UE”, a declarat ea.

Criza politică din această țară care a aderat la Uniunea Europeană abia în 2007 ar putea complica, de asemenea, șansele altor țări balcanice de a adera la blocul comunitar, dacă membrii acestuia vor cere mai multe dovezi de la țările candidate privind respectarea standardelor democratice.

Președintele Parlamentului European avertizează și el puterea de la București

Un alt avertisment a venit din partea președintelui Parlamentului European, Martin Schulz. Acesta consideră că Uniunea Europeană este „puțin prea tăcută” în legătură cu situația din România, după suspendarea președintelui Traian Băsescu, conform unui interviu acordat ziarului Le Monde și citat de AFP.

„Voi discuta cu președintele Franței, François Hollande, în contextul în care Consiliul UE este prea tăcut, din punctul meu de vedere”, a declarat Martin Schultz înainte de a merge în vizită la Paris.

„Comisia Europeană trebuie să își facă treaba. Trebuie să evalueze, să facă propuneri, să verifice dacă sunt încălcate normele de drept europene. Un prim-ministru care are o largă majoritate poate schimba Constituția țării sale, dar nu poate lua măsuri care să intre în contradicție cu regulile și valorile noastre”, afirmă social-democratul german.

„Înlocuirile rapide care au avut loc în fruntea mai multor instituții din România sunt cel puțin stupefiante. La fel ca și tentativa, aparent structurată și planificată, de demitere a președintelui Traian Băsescu. Este foarte dubios din punct de vedere politic, dar este legal”, adaugă președintele PE.

Martin Schulz urmează să se întâlnească miercuri după-amiază cu premierul Victor Ponta.