Mesaje postate pe Twitter de un islamist par să confirme moartea liderului grupării Khorassan

Publicat: 28 09. 2014, 17:53

Potrivit SITE, un jihadist care anterior luptase în cadrul grupării Khorassan a scris pe Twitter o serie de mesaje în care prezintă condoleanțe pentru moartea lui Muhsin al-Fadhli, membru vechi al rețelei Al-Qaida și presupusul lider al Khorassan, și pentru cea a lui Abu Yusuf al-Turki, un alt lider al grupării.

Aceste mesaje par să confirme că Fadhli a fost ucis în atacurile aeriene ale Statelor Unite.

SITE arată că în aceste mesaje datate 27 semptembrie, jihadiștii deplâng situația de pe teren din Siria, unde forțele coaliției internaționale conduse de Statele Unite desfășoară numeroase atacuri.

Avioanele și rachetele de croazieră americane atacă obiective ale organizației Stat Islamic (SI), precum și Khorassan, o grupare necunoscută până recent și despre care Washingtonul afirmă că se pregătea să lanseze „atacuri majore” în Statele Unite și în Europa.

Washingtonul, care din 23 septembrie atacă obiective ale SI în Irak, a extins săptămâna trecută atacurile în teritoriul sirian.

Statele Unite și membrii coaliției vor să distrugă SI, care controlează regiuni vaste din Irak și Siria, a proclamat un califat și a asasinat trei ostatici occidentali, doi jurnaliști americani și un angajat umanitar britanic.

Experții se arată foarte sceptici față de natura reală a grupării denumite Khorassan, al cărei nume nu a apărut decât recent, și consideră că este vorba de fapt de islamiștii din cadrul Frontului al-Nusra.

Potrivit acestor experți, Washingtonul, împingând în față Khorassan și declarând că acest grup intenționa să comită atentate în Statele Unite, a vrut să arate că nu numai Siria sau Orientul Mijlociu sunt în pericol, ci și americanii dacă aviația SUA nu intervenea.

„În Siria, nimeni nu a auzit vreodată vorbindu-se despre Khorassan, ci doar atunci când presa americană a evocat pentru prima dată acest nume”, a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), apropiat de opoziția siriană.