MESAJELE CHEIE transmise de Putin înaintea prezidențialelor din Rusia. Ce avertisment dă SUA și ce spune despre scutul antirachetă din România
Vladimir Putin a vorbit despre planurile Rusiei de contracarare a amenințărilor militare, a negat din nou acuzațiile privind ingerințele ruse în scrutinul prezidențial din SUA, a abordat teme de politică internă și externă.
Rusia a dezvoltat armament capabil să distrugă sistemele antibalistice NATO
Întrebat despre anunțul privind dezvoltarea unui nou tip de rachete, capabile să depășească sistemele antibalistice ale Statelor Unite și NATO, Vladimir Putin a reiterat ideea că elementele antibalistice occidentale, inclusiv cele instalate în România, reprezintă o amenințare pentru Rusia.
„Dacă vorbim despre o cursă a înarmării, aceasta a început în momentul în care Statele Unite au decis retragerea din Tratatul forțelor antibalistice. Noi am vrut să împiedicăm acest lucru. Le-am cerut partenerilor noștri americani să colaborăm în domeniul acestor programe. (…) Nu noi am decis retragerea din acest tratat, ci Statele Unite. Noi am spus permanent că dezvoltarea unui sistem antirachetă (de către SUA -n.red.) creează o amenințare la adresa noastră. Am spus mereu acest lucru. Partenerii noștri americani nu recunosc acest lucru, argumentând că sistemul este îndreptat în principal împotriva Iranului. Dar, treptat, în cadrul conversațiilor, au recunoscut că sistemul va distruge potențialul Rusiei de disuasiune nucleară”.
Liderul de la Kremlin a reiterat că, în replică la activitățile militare NATO, Rusia a dezvoltat sisteme care pot depăși instalațiile antibalistice occidentale. „Toate sistemele pe care le-am prezentat pot depăși ușor apărarea antirachetă occidentală. (…) Există un sistem antirachetă instalat în statul american Alaska. Distanța între Peninsula rusă Ciukotka și Alaska este de doar 60 de kilometri. Două sisteme antirachetă sunt montate în Europa de Est. Unul există deja în România. Construirea celuilalt este aproape finalizată în Polonia. Mai sunt și forțe navale. Nave militare americane se află foarte aproape de Rusia, atât în sud, cât și în nord. Imaginați-vă cum ar fi dacă noi am desfășura sisteme antirachetă în apropierea frontierelor dintre SUA și Mexic și dintre Canada și Mexic și dacă am trimite și nave militare în aceste zone”.
„Noi am transmis că nu vom dezvolta sisteme de apărare antirachetă în modul american. În primul rând, pentru că este prea scump, iar noi nu avem asemenea resurse. În al doilea rând, noi nu știm cum va funcționa. Dar, pentru menținerea echilibrului strategic, pentru a evita anihilarea forțelor ruse de disuasiune nucleară, vom dezvolta sisteme de atac care vor putea distruge sistemele antirachetă americane”, a precizat Putin, subliniind că „banii contribuabililor americani au fost risipiți”.
Două situații în care Rusia va riposta cu arme atomice
„Există două motive pentru care am decide o ripostă cu forțe de disuasiune nucleară: un atac nuclear asupra Federației Ruse ori un atac convențional asupra Federației Ruse, dat fiind că amenință existența statului”, a explicat Vladimir Putin, manifestând însă disponibilitatea continuării dialogului pentru prelungirea Tratatului de reducere a armamentului strategic (START).
Relațiile cu președinții Statelor Unite
Întrebat dacă a avut vreun favorit printre președinții americani cu care a colaborat, Vladimir Putin a explicat: „Îmi pare rău, dar nu este o întrebare foarte potrivită. Fiecare dintre partenerii pe care i-am avut a fost bun în felul său. În general, practic am avut relații bune cu toți. Cu Bill Clinton, chiar dacă era la sfârșitul mandatului, am putut colabora câteva luni. Apoi, cu președinții George W. Bush, Barack Obama și cu actualul președinte, însă într-o măsură mai mică. Toți au meritat să fie respectați pentru ceva anume”.
Activitatea sa politică – realizări și eșecuri
Reporter Megan Kelly (NBC): Alegerile din Rusia se apropie, aveți 65 de ani, iar mulți oameni ar începe să își reducă activitățile. Vă gândiți la acest lucru în viitor:
Vladimir Putin: „În primul rând, în lume sunt mulți politicieni mai vârstnici decât mine și care încă lucrează activ”.
Reporter: Inclusiv în Statele Unite.
Vladimir Putin: „Nu doar în Statele Unite, ci și în alte țări. Există mulți politicieni de acest fel, în Europa și oriunde în lume. Dar atunci când o persoană asumă cele mai înalte poziții, trebuie să o facă din prima până în ultima zi a vieții”.
„Cea mai mare realizare este că economia Rusiei s-a schimbat radical. Aproape că s-a dublat ca amploare. Numărul persoanelor aflate sub pragul sărăciei s-a redus la jumătate. Totuși, numărul persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei rămâne mare și trebuie să lucrăm la acest lucru. Trebuie să reducem diferențele dintre persoanele cu venituri foarte mari și cele cu venituri mici. În acest context, am avut multe realizări și multe probleme rămase nerezolvate”, a precizat Putin, evocând adoptarea unei serii de măsuri sociale.
„Economia Rusiei s-a schimbat mult, dar nu ne-am atins principalul obiectiv economic: nu am modificat încă structura economică”, a precizat președintele Rusiei, amintind că în momentul inițierii reformelor inflația era de circa 30%, iar în prezent este de 2,2%.
Vladimir Putin neagă implicarea Rusiei în scrutinul prezidențial din SUA
„Indivizii implicați în ingerințele electorale din SUA nu reprezintă Administrația Rusiei. Chiar dacă am presupune, deși nu sunt sută la sută sigur, că au făcut ceva în timpul campaniei electorale prezidențiale (nu știu nimic despre asta), aceste activități nu au nicio legătură cu poziția Administrației Rusiei. (…) Avem relații complicate între Statele Unite și Rusia. (…) Dar nu au existat ingerințe în activitățile politice din Statele Unite”.
„Noi purtăm discuții cu prietenii și partenerii noștri americani, oameni ce reprezintă Administrația, iar, când ne spun că unii ruși au avut ingerințe în scrutinul din SUA, le spunem: ‘Și dumneavoastră vă implicați constant în viața noastră politică’. Nu veți crede, dar nici măcar nu neagă. Știți ce ne-au spus ultima dată? Au spus: ‘Da, avem ingerințe, dar suntem îndreptățiți să procedăm așa, deoarece promovăm democrația, iar dumneavoastră nu, astfel că dumneavoastră nu puteți face acest lucru'”.
Sancțiunile au scopul blocării dezvoltării Rusiei
„Sancțiunile nu au nicio legătură cu mitul ingerințelor ruse în scrutinul prezidențial din SUA. Sancțiunile au alt scop: dorința blocării progreselor Rusiei, dorința izolării Rusiei. Politica izolării Rusiei a fost praticată de zeci de ani, iar acum a fost reactivată”, a spus liderul de la Kremlin.
„În urmă cu ceva timp, președintele Donald Trump a spus ceva absolut corect. A spus că, dacă obiectivul Rusiei a fost a genera haos, a fost atins. Dar acest haos nu este rezultatul ingerințelor ruse, ci sunt efecte ale sistemului politic american, luptele interne, dezordinea, disensiunile. Rusia nu are nicio legătură cu aceste lucruri. (…) Poziția oficială a Rusiei este că nu ne implicăm în afacerile politice ale altor state”, a insistat președintele rus.
Relația pe care Vladimir Putin o are cu Donald Trump
Întrebat de ce președintele Donald Trump nu a avut niciodată vreo abordare dură față de el, Vladimir Putin a răspuns: „Din punctul meu de vedere, nu cred că se poartă frumos cu mine în mod personal. Cred că este o persoană cu experiență, un om de afaceri cu foarte multă experiență și înțelege că atunci când ai nevoie să fii partener cu cineva trebuie să îți tratezi cu respect viitorul ori actualul partener. (…) Cred că este o abordare pur pragmatică”.
Următorul mandat de președinte al Rusiei
Reporter: Urmează să fiți reales președinte…
Vladimir Putin: „Vom vedea ce vor decide alegătorii ruși”.
Reporter: Ce planuri aveți? Președintele Chinei tocmai a dispus eliminarea limitelor mandatelor. Aveți de gând să faceți ceva de genul acesta?
„Nu cred că ar trebui să vorbesc despre planurile mele politice la această întâlnire, în această conversație cu un post de televiziune american. V-am spus deja, eu nu am modificat niciodată Constituția, nu am adaptat-o la nevoile mele și nu am niciun astfel de plan”, a răspuns Vladimir Putin.
Reporter: Aveți vreun succesor, v-ați gândit la cineva?
„M-am gândit la acest lucru începând din anul 2000. A te gândi nu este o crimă, dar, la final, alegerea va aparține poporului rus. Indiferent dacă îți place ori nu cineva, sunt și alți candidați, iar decizia finală le aparține cetățenilor Federației Ruse”, a spus Putin.
Conflictul din Siria/ Vladimir Putin: Informațiile despre atacurile chimice sunt „știri false”
Reporter: Credeți că atacurile cu arme chimice din Siria sunt știri false?
„Sigur că da. În primul rând, Guvernul Siriei a distrus armamentul chimic în urmă cu mult timp. În al doilea rând, știm că militanții insurgenți au planuri pentru a simula atacuri chimice atribuite armatei siriene. În al treilea rând, toate încercările repetate din trecut, toate acuzațiile au fost folosite pentru consolidarea eforturilor contra președintelui Bashar al-Assad. (…) Sunt vehiculate minciuni. Sunt minciuni de genul celei despre substanța de culoare albă care ar fi dovedit că Irakul avea arme de distrugere în masă, substanță oferită de CIA secretarului de Stat american. Acesta a prezentat scuze ulterior, dar daunele fuseseră deja provocate, țara fusese ruinată. Și în acest caz sunt știri false, lipsite de consistență. Trebuie efectuată o investigație pentru colectarea de probe. Suntem favorabili unei investigații” internaționale obiective.